Doi la o caruta

O caruta care abia inainteaza pe soseaua inca necuratata de zapada nu e un lucru rar intilnit pe drumurile Doljului. Iesind din Birca si indreptindu-se hat, departe, spre Cerat, miercuri dupa-amiaza, un magar obosit, inhamat la o caruta veche, se incadra, tehnic vorbind, in ceea ce se numeste trafic rutier. Practic, atelajul cu pricina mai mult incurca circulatia, decit se deplasa…„cu viteza“. Ca sa nu mai fie si el o greutate in plus pentru animalul obosit, taranul mergea pe linga caruta, iar daca magarul se poticnea, nu ezita sa puna umarul si sa impinga, ca doar stapinul bun se cunoaste „la greu si la boala“. „E bolnav Gheorghe al meu (asa il cheama pe magar!), nu stiu ce are ca de citeva zile e si trist, nici nu maninca si parca nu mai are putere. Trebuie sa ma duc cu el la doctor, dar nu stiu cind, ca acum a trebuit sa vin tocmai pina aci, la Birca, sa iau niste lemne. Dar miine sigur ma duc, ca imi pare rau de el“, a spus Constantin Mischie, proprietarul atelajului. Desi comuna e saraca, oamenii din Cerat se ajuta de magari la rezolvarea treburilor gospodaresti. Animalul devine cu timpul „de-al casei“, un aliat si, uneori, un prieten. Chiar daca sint renumiti pentru incapatinarea lor, magarii sint mai ieftini si usor de crescut, devenind astfel preferatii satenilor cu venituri mici. Ca doar saracul…dupa magar se cunoaste!