17 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiovenii nu s-au grabit sa cumpere euro

Craiovenii nu s-au grabit sa cumpere euro

Cererea pentru noua moneda europeana a fost ieri sub asteptarile operatorilor de schimburi valutare de pe piata craioveana.

Doar la o singura casa situata in centrul municipiului, „Abdul Valuta“, functionarele de la ghiseu au spus ca solicitarea de euro a depasit cu mult rezervele pe care societatea le avea: „De la deschiderea casei, foarte multi craioveni ne-au cerut euro in schimbul monedelor tarilor care au renuntat la acestea, dar, neasteptindu-ne la aceasta mare cerere, nu ne-am facut suficiente rezerve si am epuizat foarte repede tot ce am avut“. La alte case insa cererea este sub asteptari.

La „Exchange Valuta“, casa situata tot in zona centrala, functionarul spunea ca multi craioveni au solicitat dolari SUA in schimbul valutelor europene, cum ar fi marca germana, silingul austriac sau lira italiana. La sucursala craioveana a BCR, situatia era sub control: euro citi doreai sa cumperi, dar cerere mai deloc.

Clientilor care avusesera depozite in devizele europene li s-a facut conversia in euro, inainte de 1 ianuarie 2002. In prezent, persoanele care se prezinta la ghiseul de schimb valutar al bancii solicita contravaloarea a 50 sau 100 DM. Cursul stabilit de Banca Federala a Germaniei (Bundesdeutsche Bank) este de 1,95583 DM pentru un euro, adica o mie DM echivaleaza cu 511 euro si 29 de eurocenti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS