10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOferta variata pentru petrecerea Sarbatorilor de iarna

Oferta variata pentru petrecerea Sarbatorilor de iarna

Apropierea sfirsitului de an inseamna si goana dupa un loc de petrecere a Anului Nou sau chiar a unei minivacante. Agentiile de turism nu se pot plinge in aceasta perioada de lipsa solicitarilor, multe din locurile de cazare in statiuni bine cunoscute din tara fiind rezervate inca din vara. Pretul unei mese de Revelion la restaurant a fost deja stabilit, iar locurile au fost rezervate. Pentru un miniconcediu, un severinean scoate din buzunare aproximativ cinci milioane de lei, daca opteaza pentru o statiune apropiata de casa sau peste zece milioane de lei, daca va petrece citeva zile pe Valea Prahovei.

Agentiile de turism din Severin au fost luate cu asalt, pe ultima suta de metri, de catre cei dornici sa-si petreaca ultimele zile ale anului cit mai bine. Statiunile angrenate in turismul rural ofera participarea la taiatul porcului si la prepararea bucatelor traditionale. Preturi rezonabile exista, dar pentru zone cum sint Maramures si Bucovina. Valea Prahovei este accesibila doar acelora care isi permit sa plateasca un sejur al carui pret se aliniaza la standardele „europene“. Desi tarifele au fost mari si anul trecut, turistii romani au ocupat majoritatea locurilor. Anul acesta se pare ca va fi la fel, mai ales ca, potrivit directorilor de agentii, pentru zona Bran-Moeciu, rezervarile s-au facut de asta-vara, pe sistemul „primul venit este primul servit“.

„Am vindut majoritatea biletelor…“

Severinenii care si-au ales sa petreaca sfirsitul de an intr-o statiune apropiata de casa pot merge la Baile Herculane, cinci nopti, cu pensiune completa, cina de Revelion si carnaval pe 1 ianuarie, la un hotel de doua stele, contra sumei de 5,8 milioane de lei, prin ONT Carpati. 5,5 milioane de lei costa patru nopti cu pensiune completa si cina festiva de Revelion, la Baile Herculane, prin agentia TOURNING.

„In cazul in care intentionati sa inchiriati o vila, interesati-va din timp daca are incalzire centrala, apa calda, mai multe sali de baie sau una comuna, living – esential pentru o petrecere reusita – bucatarie dotata cu vesela, locuri de parcare, teren de joaca pentru copii, care sint posibilitatile de a face mici excursii in imprejurimi, care este starea drumului etc. De asemenea, trebuie sa fiti dispusi sa achitati un avans ca sa fiti siguri ca proprietarul nu o va ceda ulterior unui grup care doreste sa petreaca acolo un sejur mai indelungat sau unui grup care este dispus sa plateasca mai mult decit dumneavoastra. Din pacate, cele mai rentabile oferte nu ajung la agentiile de turism din cauza ca proprietarii prefera sa le inchirieze clientilor fideli. Noi am vindut majoritatea biletelor pe care le-am avut la dispozitie si, in ciuda preturilor mari, foarte multi mehedinteni au preferat Valea Prahovei, ca destinatie pentru vacanta de iarna“, a declarat Aurel Stoian, directorul unei agentii de turism din Drobeta Turnu Severin.

35 de milioane de lei pentru cinci zile la o vila inchiriata

Pentru ca preturile de cazare sint foarte piperate pe Valea Prahovei, agentiile de turism severinene mai au la dispozitie numeroase locuri de cazare.

La statiunea Bran, cu 275 de dolari de persoana este asigurata cazarea cinci nopti, in camera dubla, cu pensiune completa si cina festiva de Revelion. La Azuga, un loc intr-o vila de trei stele costa 259 de dolari de persoana. Pretul include cinci nopti (28.12-2.01) de cazare in camera dubla, cu mic dejun si cina festiva de Revelion. Cei care au ales sa stea la o vila de doua stele din Busteni trebuie sa plateasca 3.500.000 lei/persoana, pentru patru nopti de cazare in camera dubla, cu baie proprie, demipensiune si masa de Revelion. Daca doriti sa inchiriati o vila in Busteni, o puteti face pentru 35.000.000 de lei. Pretul include cinci nopti de cazare in camere duble, iar vila are zece locuri. La Sinaia, trei nopti de cazare intr-o vila de trei stele, in camera dubla, bonuri valorice, cina festiva de Revelion costa 262 de dolari de persoana. Cei care doresc sa-si petreaca doua zile de Craciun la o cabana din Valea de Pesti isi pot inca rezerva locuri cu 53 de dolari de persoana. Pretul include doua nopti de cazare in camera dubla, cu pensiune completa si cina festiva de Craciun. Daca va grabiti si aveti banii necesari mai puteti beneficia de ofertele generoase ale agentiilor de turism. Vacanta placuta!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS