27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateTurismul, transporturile si bancile - primii beneficiari ai eliminarii vizelor

Turismul, transporturile si bancile – primii beneficiari ai eliminarii vizelor

Agentiile de turism, firmele de transport rutier international, companiile de asigurari si bancile sint primele care vor avea de cistigat in urma ridicarii obligativitatii vizelor pentru cetatenii romani care doresc sa calatoreasca in spatiul Schengen, masura care va intra in vigoare in ianuarie 2002. Cosmarul noptilor irosite in fata ambasadelor straine la interminabilele cozi pentru vize si cel al numeroaselor spagi aferente va lua sfirsit dupa mai mult de zece ani in care romanii s-au simtit cetateni europeni de rangul doi.

Consiliul pentru Justitie si Afaceri Interne (JAI) a hotarit, pe 7 decembrie, sa elimine obligativitatea vizelor pentru romani de la 1 ianuarie 2002. Decizia oficialilor UE a venit dupa un an de monitorizare atenta a situatiei din Romania. La 1 decembrie anul trecut, ministrii UE au hotarit sa treaca Romania si Bulgaria pe lista pozitiva a statelor care nu au nevoie de vize pentru a patrunde pe teritoriul Schengen. Insa Romania era doar formal pe aceasta lista, deoarece un asterisc mentiona ca romanii vor avea nevoie in continuare de vize, pina cind ministrii vor decide sa le elimine. Ministrii UE au hotarit sa mentina vizele pentru romani pina cind autoritatile romane au dovedit ca indeplinesc conditiile referitoare la securizarea frontierelor, a documentelor de calatorie, si mai ales pina cind autoritatile au luat masuri pentru a evita ca eliminarea vizelor sa duca la cresterea imigratiei ilegale din Romania inspre Uniunea Europeana.

Incepind cu anul viitor, romanii vor putea calatori prin Europa cu conditia sa faca dovada ca au bani pentru a se intretine in timpul calatoriei, au asigurare medicala si bilet dus-intors sau carte verde, daca au optat pentru o deplasare cu autoturismul. Cuantumul sumei minime in valuta liber convertibila pe care fiecare cetatean roman trebuie sa o aiba asupra sa este de 50 de euro sau echivalent, pentru Turcia si fostele state socialiste, respectiv de 100 euro sau echivalent, pentru statele din UE. Dovada sumei se poate realiza fie prin prezentarea, la vedere, a valutei liber convertibile, fie prin cecuri de calatorie sau carti de credit pentru conturi in valuta.

De asemenea, pot fi utilizate diverse alte garantii financiare, cum sint voucherul, in cazul turismului organizat ori al serviciilor turistice platite anticipat, scrisoarea de garantie sau angajament de sponsorizare semnate de persoana care gazduieste cetateanul roman pe teritoriul statului de destinatie, precum si garantia legala din partea unei banci sau ordine de plata valabile.

O varianta practica – cecuri de calatorie

Din acest punct de vedere, este de asteptat ca, incepind de anul viitor, sa creasca ponderea romanilor care vor apela la cecurile de calatorie, o varianta mult mai sigura si mai practica decit cea a pastrarii in portofel a sumelor necesare calatoriei. Sub sigla American Express sau Thomas Cook, cu posibilitatea de a fi eliberate in dolari, in marci germane sau in euro, cecurile de calatorie pot fi utilizate in strainatate atit pentru obtinerea de numerar, cit si pentru plata diverselor produse/servicii la hoteluri, restaurante si magazine.

Dinamica ultimilor ani in ceea ce priveste acest instrument de plata arata ca piata romaneasca este in ascensiune, banci precum Banc Post, BCR, BRD-Societe Generale si Banca Transilvania, parcurgind pasi importanti catre acest segment de clientela. Spre exemplu, in primele sase luni ale acestui an, Banc Post a vindut cecuri de calatorie in valuta in valoare de peste 1,6 milioane echivalent in dolari, aproape dublu fata de aceeasi perioada a anului trecut. Acest trend este remarcat si in cazul celorlalte banci, iar eliminarea vizelor ar putea imprima vinzarilor de cecuri de calatorie o evolutie spectaculoasa.

Turism la preturi mai bune

Vremuri mai bune vor veni si pentru agentiile de turism, aflate in prima linie a circulatiei internationale de persoane. Un calcul rapid realizat de Cornel Gaina, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), arata ca primul efect al desfiintarii vizelor pentru romani va fi scaderea cu circa 10 – 20% a preturilor pachetelor turistice, avind in vedere ca taxa de viza era cuprinsa intre 20 si 80 de dolari, in timp ce traficul turistic va creste cu 30 – 40% intr-o prima perioada, pentru ca pe intreg anul numarul turistilor sa se majoreze cu circa 10 – 20%. „Agentiile de turism vor scapa de concurenta societatilor nelicentiate sau a intermediarilor care se ocupau cu traficul de viza. Lumea va apela mai mult la agentiile de turism. Vom scapa de probleme cauzate de incertitudinea obtinerii vizelor“, a declarat Cornel Gaina. Presedintele ANAT a precizat ca, indirect, vor creste si sosirile de turisti straini in Romania, prin intensificarea circulatiei turistice.

Avantajul folosirii agentiilor de turism

Ministrul turismului, Dan Matei Agathon, le recomanda romanilor sa apeleze la serviciile agentiilor de turism pentru calatoriile externe, pentru ca astfel nu vor mai fi obligati sa faca dovada celor 50 sau 100 de euro pe zi. „Sfatul meu este ca toti cetatenii sa apeleze la agentiile de turism“, a spus Agathon, care a subliniat ca autoritatile romane, implicit ministerul pe care il conduce, vor continua masurile necesare securizarii granitelor si stoparii migratiei ilegale. Reprezentantii Ministerului Turismului vor verifica in vami actele agentiilor de turism pentru a vedea daca acestea sint legale si daca nu ascund intentia de a transporta cetatenii romani in strainatate pentru diverse alte scopuri decit cel turistic. De altfel, Federatia Patronala din Turism (FPT), impreuna cu ANAT si cu specialistii din Ministerul Turismului intentioneaza sa elaboreze o reglementare care sa elimine agentiile si transportatorii suspectati ca fac trafic de persoane si vize. Propunerile in acest sens ar fi monitorizarea partenerilor externi si admiterea la granita doar a unui anumit tip de voucher.

Ministrul Dan Matei Agathon considera ca, pe termen scurt, eliminarea vizelor se va traduce printr-o crestere substantiala a numarului cetatenilor romani care vor vizita statele europene, iar relansarea acestei activitati ar putea insemna o majorare de cel putin 10% a incasarilor valutare ale Romaniei din activitatea de turism.

Am scapat de rusinea din fata ambasadelor

Mihai Rijnita, secretarul general al Federatiei Industriei Hoteliere din Romania (FIHR), crede ca desfiintarea vizelor pentru romani are, mai degraba, un impact psihologic. „Poti sa ai libertate de circulatie, dar asta nu inseamna ca ai si acces la turism. De acum incolo vor putea calatori doar cei cu resurse financiare“, a spus Rijnita. Parerea este impartasita si de Dragos Raducan, director executiv al Federatiei Patronale de Turism. „Nu trebuie sa ne imbatam cu apa rece pentru ca au fost eliminate vizele, caci asta nu inseamna ca toti romanii vor putea calatori imediat. Cel mai important este faptul ca am scapat de rusinea din fata ambasadelor“, a aratat Raducan. Georgiana Stanescu, reprezentant al ONT Carpati, anticipeaza ca incasarile agentiei si traficul turistic vor fi mai mari dupa 1 ianuarie 2002, dar considera ca un alt efect important este simplificarea procedurilor de calatorie. „Eliminarea vizelor va usura foarte mult munca din cadrul unei agentii si se scurteaza si timpul pentru confirmarea unui bilet sau a unei rezervari hoteliere“, a indicat Stanescu.

Si Iulian Andrei, directorul general al companiei Touring Europa Bus, care efectueaza transport turistic de persoane in Europa, considera ca traficul turistic derulat de agentie va creste cu minimum 20%. „Nu cred ca preturile se vor modifica in vreun sens. Doar preferintele oamenilor. Va creste traficul spre Grecia, in detrimentul celui din Turcia. Multi vor alege sa calatoreasca cu autocarul, si noi le oferim o posibilitate flexibila de a ajunge in orice oras. Trebuie intii lamurit daca turistul este obligat sa aiba acele sume in euro in cazul in care are asigurat pachetul turistic, si apoi vom vedea cine si unde va calatori“, a mai spus Andrei. In opinia directorului general al agentiei de turism Visit Romania, Gheorghe Fodoreanu, eliminarea vizelor le va oferi touroperatorilor din provincie posibilitatea de se dezvolta, in conditiile in care pina in prezent au fost dezavantajati in cursa pentru obtinerea vizelor. „Masura va descentraliza puterea care era constituita in jurul unor agentii de turism care obtineau vize. Ne asteptam la dezvoltarea touroperatorilor locali, ceea ce va permite o competitie libera“, a spus Fodoreanu. Pentru firmele romanesti de transport rutier international, decizia UE – de eliminare a vizelor- pentru romani-reprezinta un fapt pozitiv, prin aceea ca au scapat de grija drumurilor la ambasade si a formalitatilor aferente, lucru care le va permite sa raspunda mult mai prompt comenzilor. Exista insa un semn de intrebare, care se va risipi doar dupa publicarea normelor metodologice a reglementarii privind ridicarea vizelor. „Nu este clar daca firmele de transport trebuie sa faca dovada, pentru fiecare sofer de camion, a sumei zilnice de 100 de euro. Pentru ca, daca este asa, ginditi-va ce ar insemna pentru o firma cu 10-15 autocamioane, care pleaca fiecare in cursa cite una-doua saptamini, sa imobilizeze o suma asa de mare de bani. Cum vor fi ei justificati in documentele contabile?“, a spus Marius Ana, responsabil al departamentului de transporturi din cadrul Asociatiei Romane pentru Transporturi Rutiere Internationale.

La ce sint bune asigurarile turistice

Asiguratorii nu se asteapta la o crestere spectaculoasa a volumului de prime incasate din politele de asigurare turistice, deoarece dinamica acestora va fi direct proportionala cu cea a numarului de turisti care vor calatori in spatiul Schengen. „Nu cred ca din punct de vedere al pietei asigurarilor va exista o dinamica deosebita, deoarece obligativitatea asigurarii a fost in vigoare pentru toate tarile din spatiul Schengen, inainte de ridicarea vizelor. Numarul de polite va depinde de numarul celor care vor calatori in tarile europene, dar, in conditiile date, nu vor fi multi romani care sa-si permita asemenea calatorii. In schimb, pot spune ca primele pentru aceste asigurari au ramas mult in urma fata de restul pietei asigurarilor si se intentioneaza o majorare a lor intr-un viitor foarte apropiat“, a declarat Cristian Constantinescu, directorul general al companiei Allianz Tiriac.

Asigurarile turistice acopera cheltuielile necesare spitalizarii turistului in cazuri de urgenta, precum si pe cele de repatriere in caz de deces. Limitele maxime de acoperire se situeaza la aproximativ 50.000 de euro pentru toate tarile din spatiul Schengen, mai putin Austria care solicita ca asigurarea sa acopere cheltuielile nelimitat. Prima de asigurare pentru un sejur de o saptamina se ridica, in prezent, la 300.000 de lei pe persoana, iar pentru o deplasare de o luna, suma ajunge la aproximativ 600.000 lei pe persoana.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS