Acasă Actualitate Stiri diverse

Stiri diverse

Doua statui de… fiecare. Craiova este municipiul in care fiecare personalitate considerata marcanta pentru zona Olteniei are nu o statuie, ci… doua! Specialistii arhitecti ai Consiliului Judetean Dolj au constatat ca in Craiova exista cite doua statui ale lui Mihai Viteazul, A.I.Cuza, Nicolae Titulescu, Mihai Eminescu, Traian Demetrescu, Tudor Vladimirescu.

(F.E.)

Coloana de la Petrosani este gata. Prefectul de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu, a reusit sa finalizeze, in timp record, lucrarile de realizare a unei copii a Coloanei fara Sfirsit. De fapt, asa cum a declarat Mihael Melczer, reprezentantul firmei UMIROM, cea care executa copia, „Coloana“ a fost gata din 21 august, in momentul de fata executindu-se lucrari de finisare a modulelor. Reprezentantul UMIROM nu a dorit sa dea detalii in legatura cu destinatia clonei.

(E.M.)

Serviciile de urgenta din Dolj-evaluate pentru reabilitare. Reprezentantii Comisiei Nationale de Medicina de Urgenta au vizitat ieri serviciile spitalicesti si de ambulanta din Craiova si din alte localitati ale Doljului, in vederea unei evaluari pentru reabilitare. Mircea Oprisan, presedintele comisiei, a spus ca in Craiova serviciile de urgenta sint bine puse la punct, fata de alte municipii din tara: „In Craiova, serviciile de urgenta si ambulanta sint mult mai bine organizate decit in alte judete, cum ar fi de exemplu Calarasi si Giurgiu, unde si acum mai exista telefoane cu manivela.“

(R.G.)

Pompieri chemati la dezinsectie. Pompierii militari din Tirgu Jiu s-au confruntat pe 4 septembrie cu o intimplare neobisnuita, fata de misiunile la care participau de obicei. Un echipaj complet a fost solicitat la ora 11.00 in zona blocurilor de pe strada Popa Sapca, deoarece cetatenii au observat un nor de fum dens care iesea din scara unui bloc, lucru care i-a alertat. Pompierii au constatat ca fumul nu provenea de la o sursa de foc, ci de la o solutie folosita la dezinsectia facuta in blocul respectiv.

(M.D.)

Exit mobile version