Diana Shanider (11 WTA) și Jaqueline Cristian (74 WTA) s-au întâlnit, astăzi, în runda cu numărul trei a Mastersului de la Roma. Din păcate, sportiva noastră nu i-a făcut față ocupantei locului 11 WTA și a cedat în două seturi, scor 6-3, 6-3.
Setul inaugural i-a revenit fără doar și poate rusoaicei, care a produs două break-uri, primul la 2-2 și ultimul la 5-3. Jaqueline Cristian a debutat în actul secund cu un break, dar nu a reușit să își țină serviciul. Ulterior, la scorul de 1-1, ea a beneficiat de patru mingi de break pe care nu le-a convertit. Shnaider a profitat din plin și a reușit să treacă în avantaj după ce a înregistrat trei ași consecutivi. Având avantajul psihologic, rusoaica a dus destul de repede scorul de 5-2 și nu a mai ezitat până la final.
Astfel, România a rămas fără reprezentante pe tabloul principal de simplu de la Roma. În optimi, Shnaider se va duela cu învingătoarea meciului Jessica Pegula – Elise Mertens.
Citește și: Gabriela Ruse şi Marta Kostyuk au obținut biletele pentru optimile de la Roma