27.3 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024

Arhive Zilnice: Mai 28, 2015

Darius Vâlcov rămâne în arest preventiv

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, să respingă contestaţia formulată de fostul ministru al Finanţelor, Darius Vâlcov,...

Conf.univ. dr. Horia Pârvănescu, şeful Clinicii de Chirurgie Plastică...

Cel care a condus cu mână de fier Clinica de Chirurgie Plastică a Spitalului Județean de Urgență Craiova a...

Handbal (f): SCM Craiova a încheiat campionatul pe locul...

Echipa feminină de handbal SCM Craiova a încheiat pe locul cinci campionatul Ligii Naţionale, după ce a câştigat meciul...

Craiova: Festivalul Naţional de Gimnastică Aerobică şi Dans „Pelendava...

Palatul Copiilor, în parteneriat cu Direcţia Judeţeană pentru Sport Dolj şi Casa de Cultură „Traian Demetrescu”, organizează sâmbătă, 30...

Vâlcea: Cercetat pentru încălcarea regimului armelor şi muniţiilor

Ieri, poliţiştii vâlceni au descoperit în locuinţa lui D. Constantin, de 45 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, o...

Şefi noi în PSD Gorj

Biroul Permanent Județean(BPJ) PSD Gorj a numit ieri mai mulţi președinți interimari de organizații locale pentru organizarea și desfășurarea...

High-Tech Industry Park prinde contur la Craiova

https://www.youtube.com/watch?v=gnOIALr_K6s&feature=youtu.be   Craiova are un High-Tech Industry Park. Acesta a primit drept de funcționare printr-o decizie publicată, luna aceasta, în Monitorul...

Cine și cât câștigă pe lună

https://www.youtube.com/watch?v=K_zRxAeJgI0&feature=youtu.be   Reprezentanții Primăriei Craiova în consiliile de administrație ale regiilor primesc indemnizații foarte mari. Acestea depășesc 1 800 de lei...

Bălgrădean vrea victoria cu CFR Cluj

https://www.youtube.com/watch?v=fSPpjdXpYAw&feature=youtu.be   Portarul echipei CS Universitatea Craiova, Cristi Bălgrădean, a acordat un interviu pentur GdS în care a vorbit despre ultimele...

Pandurii Târgu Jiu, victorie istorică în Giuleşti

https://www.youtube.com/watch?v=UQljlWvpAa8&feature=youtu.be   Pandurii Târgu Jiu a bifat prima victorie din istorie împotriva Rapidului Bucureşti pe Stadionul Giuleşti

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
34,600AbonațiAbonați-vă