24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Știri despre: operaţie

Ovidiu Haţegan: „Sunt sub supraveghere medicală, dar mă simt...

Arbitrul FIFA Ovidiu Haţegan a declarat, astăzi, după ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale, că se află sub...

Încă o pierdere după meciul cu Sepsi. Paul Papp...

Jocul dur al formaţiei Sepsi a lăsat urme adânci în lotul Universităţii Craiova. Primul care a avut de suferit...

Înmormântată conform ordonanţei militare, deşi nu avea COVID-19

O femeie de 41 ani, din Vădăstrița, județul Olt, a decedat sâmbătă, 11 aprilie, în ambulanță, în drumul spre...

O pacientă a cântat la vioară în timp ce...

O pacientă din Marea Britanie a interpretat la vioară Mahler și Gershwin, în timp ce era operată pe creier...

Starea de sănătate a legendarului Pele s-a agravat

Fostul mare fotbalist, Pele, acum în vârtă de 79 de ani, a intrat în depresie din cauza unor probleme medicale, care nu îi mai permit să se deplaseze. Potrivit fiului său, Edinho, fostul mare fotbalist s-a retras şi stă numai în casă.

Hugo Santillan, al doilea pugilist care a încetat din...

Hugo Santillan a încetat din viaţă la 23 de ani

Gazeta de Sud

81,522FaniÎmi place
874CititoriConectați-vă
723CititoriConectați-vă
34,000AbonațiAbonați-vă