Arhiva pentru eticheta: agentii

Trenuri suplimetare în minivacanţa de 1 decembrie

CFR Călători a anuţat că programează suplimentarea trenurilor, în contextul unui trafic crescut prilejuit de Minivacanța de Ziua Națională a României, pe rutele la care se înregistrează cele mai mari solicitări, în funcție de disponibilități. Față de graficele zilnice de circulație, în această perioadă sunt suplimentate trenurile către destinații precum: Drobeta Turnu Severin, Sibiu, Timișoara, Bucuresti , dar și spre destinațiile turistice de pe Valea Oltului, Valea Jiului  etc. Pentru această perioadă, este suplimentat și personalul feroviar în marile gări, la casele de bilete, pentru fluidizarea vânzărilor de bilete. De asemenea, vânzarea biletelor fără loc va fi limitată astfel încât să se evite supraaglomerarea vagoanelor.  În plus, trenurile Regio care circulă pe Valea Prahovei au regim de rezervare obligatoriu, tariful de rezervare a locului fiind de 1 leu. Pentru a evita situațiile neplăcute generate de afluența mare de pasageri, recomandăm planificarea din timp a călătoriei cu trenul și achiziționarea cu anticipație a biletelor: Online de pe internet; de la automatele XsellKioskdin gări; de la automatele ZebraPay direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiajCFR; de la distribuitori autorizați (agenții de turism); prin telefon la 021 9522. Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București), 0731/990347 Craiova, 0725/504165 Ag.Voiaj Craiova, 0731/990356 Caracal, 0731/990371 Rosiori Nord, 0725/504458 Dr.Tr.Severin, 0731/990321 Târgu Jiu, 0731/990330 Rm. Vâlcea, 0731/990342 Slatina, 0731/990361 Pitesti, 0725/504511 Ag.Voiaj Pitesti  sau să se adreseze personalului nostru din stații.

Sumarul ediției de duminică, 22 iulie 2018

Actualitate

» Canicula a ucis 15 oameni în Japonia
» Motociclist maghiar, mort în accident pe Transalpina
» Codul penal, Codul administrativ şi legea offshore, modificate de aleşi în sesiunea extraordinară a Parlamentului
» Londra avertizează: Marea Britanie ar putea refuza să achite factura pentru Brexit dacă UE nu acceptă un acord comercial
» Un român a murit, iar alți doi, printre care și un minor, au fost răniți grav în Austria
» Organizatorii JO 2020 de la Tokyo au prezentat oficial mascotele olimpice Miraitowa şi Someity
» Cod galben de ploi torențiale și vânt, în aproape toată țara
» Atac în SUA: Un individ  a luat mai mulţi ostatici şi a ucis o femeie
» O nouă metodă de fraudare: Infractorii folosesc carduri cadou false pentru furtul datelor personale
» Niciun procuror nu și-a depus candidatura pentru șefia DNA, iar luni expiră termenul. Toader: Sunt convins că mâine se vor înscrie la concurs
» Poliția Română: 500 de permise, reținute în 24 de ore
» Israelul a evacuat 800 de sirieni din Căștile Albe
» Sechestru pe bunuri de peste 3,3 milioane de lei, pus de Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice într-o singură săptămână
» Poliția Română: 113 minori dați dispăruți, găsiți în doar o săptămână
» De astăzi vin ploile. Vremea instabilă se menține și săptămâna viitoare
» Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Spaţiul politic din România e dedicat disensiunilor interne. Preluarea preşedinţiei Consiliului UE va schimba optica
» Astăzi este Ziua mondială a creierului

Dolj

» Dolj: Polițist rănit ușor, în timp ce intenționa să verifice documentele unui șofer
» Dolj: Amenzi de peste 50.000 de lei, în doar 48 de ore. Unul dintre șoferi avea o alcoolemie de 1,48 mg/l
» Dolj: Tânăr beat și fără permis a intrat cu mașina într-un stâlp
» Dolj: Prinși în timp ce furau 35 de salcâmi
» Şcoala de vară „Artă, Cultură, Spiritualitate”, organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova
» UPDATE Dolj: Doi frați, de 9 și 14 ani, înecați la Braloștița

Gorj

» Starea celor doi bărbaţi răniţi în explozia de la Complexul Energetic Oltenia este gravă. Ambii necesită mai multe operaţii

Olt

» Scafandrii ISU Olt, misiune pe litoral

Mehedinţi

» Mehedinți: Doi bărbați, răniți în accident
» Mehedinți: Accident cu două victime la Gura Văii

Vâlcea

» Vâlcea: Grav accident rutier la Câineni. Opt persoane, printre care un copil de 1 an, rănite

Sport

» Scrimă (f): Ana Maria Popescu a cucerit medalia de argint la Campionatul Mondial
» Fotbalistul Rafael Marquez şi-a anunţat retragerea din activitate, la 39 de ani
» Tenis (f): Martic și Sevastova vor disputa trofeul de la BRD Bucharest Open
» Fotbal / „U“ Craiova interesată de atacantul paraguayan Meza Colli
» Fotbal / CSO Filiași, victorioasă la Cârcea cu mulți jucători în probe
» Fotbal / Liga I, ediția 2018-2019 – etapa1

Bani & Afaceri

» Nivel record al datoriei globale. Cea mai mare parte s-a înregistrat în sectorul ne-financiar
» ASF: Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 43,7 miliarde de lei, la 30 iunie 2018

Magazin

» Prinţul George a împlinit 5 ani. Familia regală britanică a publicat un nou portret oficial
» Mike Manley, noul director general al Fiat-Chrysler
» Cele mai emoționante fotografii de la naștere, puse în valoare de un fotograf brazilian
» Rețeta de duminică – Tort de biscuiți cu ciocolată Mozaic

Top