Stimate domnule Primar,
Mă numesc Andrei RADU și domiciliez în Craiova, strada George Fotino. Această străduță vine perpendicular pe str. Petre Ispirescu, în dreptul căminelor studențești de la Facultatea de Mecanică.
Până în 1996 strada, atunci anonimă,a fost o ulicioară de pământ, când a fost pavată cu piatră cubică. Pe sub ea trece și căminul cu conductele de termoficare, iar când acestea s-au corodat, în 1997 străduța a fost spartă pe o mare parte din lungimea ei, pentru înlocuirea țevilor.Peste câțiva ani operația va trebui să fie repetată.În 2007, luna iulie, strada a fost asfaltată, peste piatra cubică – și chiar NU era necesară asfaltarea ei- așa încât nivelul ei s-a ridicat cu câteva zeci de centimetri, cu grosimea straturilor de asfalt, ceea ce a dus la blocarea ușilor celor 19 garaje construite de-a lungul ei,(încă din 1990) spre marea nemulțumire a proprietarilor, care au fost nevoiți să-și taie ușile sau să le înlocuiască.Nivelul străzii fiind ridicat, apa de ploaie inundă acum unele garaje.Vă dați seama ce scandal s-a iscat din aceste motive!
Și pentru că acestea nu au fost suficiente, ne trezim astăzi 21 noiembrie 2009 cu o altă echipă de asfaltatori, gata să mai toarne încă un strat INUTIL de asfalt pe aceeași străduță!
Iată, stimate domnule primar, motivul pentru care mă văd silit să apelez la dumneavoastră, cu rugămintea de a-i opri pe acești vajnici lucrători, care să fie trimiși în zonele unde chiar este nevoie de serviciile lor!
Apreciez eforturile dumneavoastră și ale echipe pe care o conduceți, întru ameliorarea aspectului municipiului nostru, dar, încă o dată, vă rog să opriți excesul de zel, care chiar ne-a fost și ne este dăunător.
Cu deosebită considerație,
Andrei RADU