
Marian BADIRCI
Licitaţia pentru atribuirea contractului de reabilitare, întreţinere şi modernizare a străzilor Craiovei pentru patru ani a fost suspendată. Pe 25 februarie, când trecuseră nouă zile de la deschiderea ofertelor şi membrii comisiei erau pe punctul de a desemna câştigătorul, ei au aflat de la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor că una dintre firmele care au cumpărat caietul de sarcini, Olt Drum SA, a depus contestaţie. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Craiova, contestaţia, înregistrată la CNSC pe 12 februarie, adică înainte de deschiderea ofertelor, nu a fost transmisă şi autorităţii contractante. Funcţionarii au formulat ieri întâmpinare la CNSC, precizând că la primărie nu a fost înregistrată nici o contestaţie până la deschiderea ofertelor, aşadar, aceasta nu trebuie luată în considerare. Totuşi, procedura nu poate continua până când CNSC nu-şi exprimă punctul de vedere.
Potrivit ordonanţei privind achiziţiile publice, „după înaintarea contestaţiei către Consiliu, contestatarul va înainta de îndată autorităţii contractante o copie a contestaţiei şi a înscrisurilor prevăzute la alin. (1), dacă acestea sunt disponibile" (art. 271, alin. 2). Menţionăm că la licitaţie au depus oferte trei firme - Delta ACM ’98, Tehnologica Radion şi SCT Bucureşti. Valoarea de plecare a contractului este de 119 milioane de lei, însă primăria estimează investiţiile totale în străzile Craiovei la 190 de milioane de lei, în următorii patru ani.
Articol salvat de pe www.gds.ro, ediția din 27 Februarie 2009. Acest articol este proprietatea Gazeta de Sud si nu poate fi reprodus fără acord scris.