13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăBani EuropeniPopeci Utilaj Greu, investiții uriașe cu fonduri europene

Popeci Utilaj Greu, investiții uriașe cu fonduri europene

Antreprenorul craiovean Constantin Popeci a povestit, într-un interviu acordat GdS și PressHub, cum a atras 7 milioane de euro din fonduri europene, cum a modernizat mai multe utilaje din fabrica sa din Craiova și cum a avut nevoie de o cofinanțare consistentă pentru care încă mai plătește rate la bancă. În urma modernizărilor realizate, fabrica sa de la Craiova a devenit competitivă pe piața europeană, lucrând pentru peste 30 dintre cei mai importanți coloși industriali ai lumii. Iată povestea de succes a Popeci Utilaj Greu, dezvoltată cu bani europeni.

Constantin Popeci, proprietarul uzinei Popeci Utilaj Greu (Foto: Lucian Anghel)

Popeci Utilaj Greu a fost printre pionierii din mediul privat din Craiova în ceea ce privește atragerea fondurilor europene, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. Compania deținută de antreprenorul Constantin Popeci activează în sectorul industrial, producând piese de tonaj mare, comandate la Craiova de mari firme din industria mondială.
Primul proiect cu finanțare europeană a fost pentru modernizarea fluxului tehnologic în uzina Popeci Utilaj Greu, din Craiova, și a fost depus în 2008. Valoarea totală a proiectului a fost de 10 milioane de euro, dintre care 5 milioane de euro au fost fonduri de la Uniunea Europeană. Contractul de finanțare s-a semnat abia în 2010. Constantin Popeci își amintește cum respectivul proiect a obținut atunci „118 puncte din 100 posibile“, pe motiv că Doljul era zonă defavorizată și primea în plus un punctaj de 20%. Au urmat încă două proiecte de anvergură pentru compania Popeci Utilaj Greu. „Primul proiect a fost unul bun, eligibil, dar pentru că nu s-a semnat contractul de finanțare foarte repede, în 2009 am mai depus un proiect, pe cercetare-dezvoltare. De asemenea, am avut punctaj foarte bun, a fost aprobat, dar nici pe acesta nu s-a semnat imediat contractul ca să începem lucrările. Ultimul proiect, pe eficiență energetică, l-am depus în 2010. După aceea am semnat toate trei contractele unul după altul“, a spus Constantin Popeci.
Antreprenorul craiovean a menționat că a analizat situația pentru a vedea dacă firma sa poate să facă față să implementeze trei proiecte cu finanțare europeană aproximativ în același timp, având în vedere că era nevoie de o cofinanțare foarte mare, de 50% din valoarea eligibilă a fiecărui proiect.
În total, cele trei proiecte implementate de Popeci Utilaj Greu au atras pentru companie fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană de 7 milioane de euro. Pe lângă partea de cofinanțare, compania lui Popeci a mai fost nevoită să îmbunătățească fluxul tehnologic în uzină și să modernizeze anumite utilaje cu resurse proprii pentru a putea beneficia de investițiile realizate cu fonduri europene.
„Am accesat 7 milioane de euro de la Uniunea Europeană și am cheltuit mai mult de șapte milioane din banii noștri. De fapt, din surse proprii am cheltuit mult mai mult pentru a moderniza întreaga fabrică. Am modernizat un utilaj cu fonduri europene, dar pe urmă trebuia modernizate anexele utilajului și alte utilaje, în aval, în amonte de acel utilaj și pe noi ne-au costat, în total, 30 de milioane de euro toate aceste modernizări, din care 7 milioane de euro au fost bani europeni, iar restul a fost efortul nostru din surse proprii și surse atrase de la bancă. Este adevărat că ne-a fost greu și ne este în continuare în a restitui banii către bancă, dar facem și acum eforturi de a rezolva și de a fi la zi cu plățile către bancă“, a explicat Constantin Popeci.
Cel de-al doilea proiect cu finanțare europeană a fost depus în 2009, iar contractul s-a semnat în 2011. Valoarea eligibilă a fost de 2,6 milioane de euro. Al treilea proiect, depus pentru eficiență energetică, a avut o valoare totală de 1,6 milioane de euro, din care 50% de la Uniunea Europeană.

Cuptoare verticale pentru tratamente termice şi termochimice, pentru piese de tonaj mare. Investiţie efectuată cu fonduri europene (Foto: Lucian Anghel)

Banii europeni, obținuți pe POS CCE

Compania a atras fonduri europene pe Programul Operațional Sectorial „Creșterea Competitivității Economice“ (POS CCE), Axa prioritară 1 – „Un sistem de producție inovativ și ecoeficient“, Operațiunea 1.1. a. Sprijin pentru consolidarea și modernizarea sectorului productiv prin investiții tangibile și intangibile. Primul proiect s-a intitulat „Modernizarea fluxului tehnologic și introducerea de tehnologii noi, cu scopul creșterii productivității și a competitivității pe piața internă și externă a SC POPECI UTILAJ GREU SA Craiova“.
Cel de-al doilea proiect, intitulat „Dezvoltarea infrastructurii de cercetare cu scopul creșterii competitivității prin cercetare și inovare la Popeci Utilaj Greu SA“, a fost depus pe Axa Prioritară 2 – „Competitivitate prin Cercetare, Dezvoltare Tehnologică și Inovare“. Cel de-al treilea proiect, „Creșterea eficienței energetice și scăderea consumului prin modernizarea instalaţiilor și echipamentelor în vederea dezvoltării durabile a SC POPECI UTILAJ GREU SA“ a fost finanțat tot pe POS CCE, dar pe Axa Prioritară 4 – „Creșterea eficienței energetice și a securității furnizării, în contextul combaterii schimbărilor climatice“.

Utilaje care fac piese de tonaj mare

Fabrica Popeci Utilaj Greu se întinde pe 260.000 de metri pătrați. La tot pasul se observă utilajele alb-albastre necesare pentru producerea unor piese mari pentru beneficiari externi. Printre utilajele specifice industriei modernizate cu fonduri europene se numără mașini uriașe de frezat cu portal mobil și comandă numerică. Tot pe fonduri europene au mai fost construite cuptoare verticale pentru tratamente termice și termochimice, au fost modernizate cuptoare de cementare și alte utilaje. Fabrica produce piese cu gabarit depășit care se utilizează în industria din întreaga Europă. La data vizitei GdS în uzina Popeci Utilaj Greu, cea mai mare piesă care se producea în fabrica de la Craiova avea o lungime de 12 metri și urma să aibă la final o greutate de câteva tone.
Pe lângă investițiile realizate cu fonduri europene, în fabrică s-au făcut cheltuieli pentru ca fluxul tehnologic să decurgă în bune condiții. Dacă era modernizată o mașină cu comandă numerică, atunci și restul mașinilor din linia de producție urma să aibă aceleași funcții. Antreprenorul craiovean povestește că, pentru a realiza o piesă importantă pentru Siemens, a fost necesar să construiască un cuptor clopot uriaș, cu diametrul de 12 metri, care tratează piesele sudate. Cuptorul gigantic este complet automatizat și este dotat cu sonde care măsoară în permanență temperatura din interior. Investiția proprie a ajuns la peste 700.000 de euro.

Cuptorul clopot de tonaj mare care tratează piesele sudate este complet automatizat şi a fost realizat din resurse financiare proprii ale Popeci Utilaj Greu, în completarea utilajelor achiziţionate cu fonduri europene (Foto: Lucian Anghel)

Investițiile cu bani de la UE, colorate în alb-albastru

Utilajele modernizate sau construite cu bani europeni au fost evidențiate într-un mod inedit în uzina Popeci Utilaj Greu. Investițiile realizate prin cele trei proiecte au fost vopsite în culorile Uniunii Europene, în special în alb-albastru. În restul fabricii, toate utilajele și liniile tehnologice sunt de culoare verde. Constantin Popeci a explicat că a evidențiat investițiile realizate cu fonduri europene în alte culori decât restul fabricii și pentru a le fi mai ușor instituțiilor verificatoare să identifice utilajele.
Odată demarată implementarea proiectelor cu fonduri europene, instituțiile care au rolul de a verifica modul de cheltuire a banilor de la UE trebuie să meargă în control. Omul de afaceri craiovean a precizat că vopsirea utilajelor în alb și albastru a făcut ca verificatorii să meargă direct la locul unde se află utilajele amplasate în uzină.
Compania lui Popeci nu a avut corecții financiare pe niciunul dintre proiecte, care au fost implementate cu succes.

Proiectele, scrise de angajați, fără firme de consultanță

Compania producătoare de utilaj greu nu a întâmpinat mari dificultăți în accesarea banilor europeni. În schimb, antreprenorul craiovean povestește cum a fost contactat de anumite firme de consultanță, care contra unui comision de 10% din valoarea proiectului promiteau că vor face în așa fel încât contractul de finanțare să fie semnat mai devreme. Antreprenorul craiovean susține că la un proiect în valoare de 1,6 milioane de euro, un comision de 160.000 de euro pentru o firmă care nu a putut demonstra că făcea mare lucru era prea mult, astfel că nu a acceptat să încheie un contract de consultanță, iar proiectele companiei au fost scrise de angajați ai Popeci Utilaj Greu. Documentele rezultate pentru cele trei proiecte au totalizat o bibliotecă întreagă, rafturi întregi pline cu acte. Au fost scrise mii de pagini, dispuse în zeci de bibliorafturi.

Laborator mobil de cercetare. Investiţie realizată cu fonduri europene (Foto: Lucian Anghel)

După investiții a crescut productivitatea

Constantin Popeci a explicat că, înainte să realizeze în uzină investițiile cu fonduri europene, utilajele deținute de companie erau depășite moral și nu mai dădeau randamentul scontat. Pe segmentul de activitate al Popeci Utilaj Greu, după modernizările realizate cu fonduri europene și cu bani proprii, în fabrica de utilaje grele a crescut productivitatea, iar antreprenorul a putut să negocieze mai bine cu beneficiarii europeni. „Acum suntem considerată cea mai mare unitate de prelucrări și montaj din Europa. Și beneficiarii noștri ne spun: «Sunteți Mercedes, dar am vrea să vă dăm bani de Honda sau de Suzuki», și noi le spunem că, dacă suntem Mercedes, atunci să ne plătească la fel ca pe Mercedes“, arată antreprenorul craiovean.
Inițial, Popeci Utilaj Greu producea utilaje de tonaj mare pentru trei mari coloși industriali ai lumii: Caterpillar, Siemens și SMS Group (fostul Mannesmann) din Germania, însă, când a venit criza din perioada 2008-2010, comenzile respectivelor companii au fost afectate, iar acestea, la rândul lor, au redus comenzile către compania din România, astfel că se diminuase producția Popeci Utilaj Greu. Firma din Craiova și-a schimbat strategia de piață, iar după criză a contractat mai mulți beneficiari, așa încât, dacă unul dintre marii industriași are o problemă de piață, aceasta să nu influențeze activitatea companiei craiovene.
Popeci Utilaj Greu lucrează cu peste 30 de beneficiari, spune Constantin Popeci, printre care Siemens, General Electric, ThyssenKrupp, ABB Suedia.

Succesul în afaceri, presărat cu fonduri europene

Pentru compania craioveană, succesul a căpătat diverse forme. De exemplu, coada avionului Airbus A380 este construită cu ajutorul unui utilaj produs la Craiova, la Popeci Utilaj Greu, utilaj care cântărește 1.600 de tone. Acesta a fost livrat pe bucăți în fabrica Airbus de la Toulouse, unde se produce avionul Airbus, iar o lună a durat montarea pieselor pentru a se finaliza utilajul care ajută la construirea unei părți a aeronavei.
Potrivit Wikipedia, Airbus A380 era considerat în august 2018 cel mai mare avion de pasageri din lume aflat în producție de serie.
Anul acesta, Popeci Utilaj Greu a semnat un contract pentru o lucrare de amploare în Portul din Dubai. „Am închieiat un contract cu Amova, o firmă din Germania care este proiectantul și are licență pentru descărcarea și depozitarea containerelor în Portul Dubai. Este un proiect-pilot și noi vom face primul tronson în șase-șapte luni, dar proiectul se va întinde pe mai mulți ani și este de ordinul zecilor de milioane de dolari. Noi facem utilajul care este esențial. Este cel care ridică și depozitează automat containerele din port în rafturile în care vor fi depozitate. Acum containerele se pun unul peste altul, iar dacă cineva îl vrea pe cel de jos, trebuie să le dea la o parte pe toate celelalte. Noi o să le depozităm pe niște rafturi și doar apăsând pe buton îți aduce exact acel container și ți-l încarcă pe tir“, a explicat Constantin Popeci.
Antreprenorul craiovean susține că a ajuns, pe segmentul său de activitate, cel mai mare furnizor de utilaj greu cu fluxuri de producție foarte bine definite, fluxuri care au fost posibile grație investițiilor realizate din surse proprii și cu fonduri europene. „Dacă nu am fi avut banii de la Uniunea Europeană și banii noștri până la 30 de milioane de euro, nu aveam cum să ajungem să distribuim și să dăm utilaje acestor mari firme din lume“, a adăugat Popeci.

Actele necesare unui singur proiect cu finanţare europeană

Sfaturi pentru cei care vor să atragă fonduri europene

Pe cei care doresc să acceseze fonduri europene, omul de afaceri craiovean i-a sfătuit să aibă curaj și să își facă bine calculele privind cofinanțarea, în sensul că „50% ai Uniunii Europene nu sunt mai mari decât cei 50% ai lor (cei pentru cofinanțare – n.r.)“. Popeci le mai transmite celor care doresc să facă investiții cu fonduri europene să ia în calcul și găsirea forței de muncă în țară, pe fondul migrației masive și a concurenței din sectorul industrial. De la Popeci Utilaj Greu, de exemplu, aproximativ 150 de specialiști au migrat către Ford și furnizorii săi de pe platforma industrială a Craiovei.
Din cauza lipsei forței de muncă, Popeci va angaja persoane provenite din alte țări; pentru început, este vorba despre zece muncitori care provin din Vietnam. Migrația forței de muncă îl determină pe antreprenorul craiovean și să majoreze salariile în unitate după 1 ianuarie 2019. Întrebat dacă salariile mai mici din România reprezintă în continuare un avantaj competitiv în Europa pentru companiile româneşti, omul de afaceri craiovean a lăsat să se înţeleagă că ar conta foarte mult adaosurile mai mici şi manopera mai ieftină din România faţă de cele din Occident. Acestea ar conduce la costuri mai mici de producţie şi ar determina firmele din mari state europene să comande de la firme din România, în loc să comande aceleaşi tipuri de produse în alte state unde costurile sunt mai mari.
Popeci nu se oprește la cele trei proiecte cu fonduri europene: el vrea să mai acceseze bani de la Uniunea Europeană pentru a construi o parcare pentru 400 de tiruri, în ideea că va crește producția la uzina Ford după introducerea unui al doilea model în fabricație, pe lângă actualul SUV de oraș, EcoSport, deci va crește și necesitatea producătorului auto de a avea o parcare de dimensiuni considerabile. Constantin Popeci susține că a achiziționat deja terenul, cu ieșire la centura Ford care face legătura cu DN 65.

Acest articol a fost publicat pe www.PressHub.ro și Gazeta de Sud, în cadrul proiectului „Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination“, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS