Viaţa ca o poezie

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şi-a strâns cei 74 de ani de viaţă pe hârtie. Anii de armată, vremea CAP-ului, nunţi, înmormântări - toate au încăput într-un teanc de caiete. Şi toate evenimentele importante din viaţă au fost descrise în versuri, compuse după priceperea şi îndemânarea unui ţăran cu şapte clase.

L-am căutat acasă, după numele luat de la primărie: Andrei D. Constantin. L-am găsit însă după poreclă: „Telă al lu’ Matei, şofer din ’53“. Cu alte cuvinte, poetul din Perişor pe care îl cunoaşte toată suflarea comunei pentru sutele de versuri pe care le-a compus cu fiecare om şi ocazie. „Uite una pentru unu’ din sat care a iubit o femeie, a lăsat-o şi a luat alta“, intră în problemă bătrânul, scotocind printre hârtiile îngălbenite poezioara buclucaşă,  care l-a făcut faimos pe sătean. O găseşte şi citeşte titlul:
„Poezie de viaţă gria
Nu ştiu, Doamne, ce să fac,
Amărât şi supărat,
Amărât din tinereţi,
Pân’ la jumătatea vieţii.
Nu ştiu cin’ m-a blestemat
Să nu am suflet curat,
Curat din pântecile mele,
Eu şi cu a mea muiere,
Pentru când vin zile grele...“

Inspirat din viaţa ţăranilor

Nea Telă îşi drege vocea, emoţionat de amintirea orelor de inspiraţie care au dus la crearea acestui poem local - nu mai departe chiar de acum câteva luni. „Nu m-a lăsat haru’ nici acum, la bătrâneţe“, se apreciază bărbatul, cu modestia mijită într-un zâmbet ştirb. „Ehee, ce compuneam eu când eram mai tânăr...“. Şi, cu înfigurare, scoate din teanc o foaie cu socoteli de clasa a patra.
„De la nepoţi e asta, îmi mai dau ei hârtie când rămân fără“, explică poetul şi întoarce repede foaia. Bătrânul se concentrează o clipă şi citeşte, rar, printre cei doi dinţi rămaşi încă pe meterezele gingiilor.
„Aspectele comunei Perişor în timpul colectivului:
În comuna Perişor,
Totul e delăsător,
În toate sectoarele,
Numai neglijenţele,
La ceapeu, în zootehnie,
Viaţa-i moartă, nu e vie!“.
Compune de când se ştie, iar subiecte i-au fost oamenii din sat şi evenimentele la care a participat. Hărăzit cu potrivirea cuvintelor - pe înţelesul tuturor - nea Telă a adunat sute de poezii: pe tema morţii, nunţii, botezului, iubitului. Într-o vreme, când era şofer la stat, închina poezioare şi conducătorului iubit sau academicienei. „Deh, aşa erau timpurile atunci“, se scuză moşul. Puţini ştiu însă că, în cercuri restrânse, la o ţuiculiţă de prună, remodela versurile după cum îl îndemna pe el inima. Iar pentru curajul lui a şi fost luat la ochi şi azvârlit vreo săptămână la închisoare.

Nepublicat, ignorat de Păunescu, dar împăcat

Poetul nu s-a speriat însă şi a continuat să strige, în rime săltăreţe, lipsurile ţăranilor, dorul de pământ şi viaţa amară. Cu toată productivitatea sa, nimic n-a publicat poetul, nici până în ziua de azi. Deşi încercări de a se face cunoscut a avut nenumărate. „Lui Păunescu - Adrian - i-am trimis câteva“, îşi aminteşte nea Telă, „când era la cenaclu. Nu mi-a răspuns însă niciodată, dar sunt sigur că mi-a luat poeziile şi le-a făcut pe numele lui, cum o fi făcut şi cu alţi poeţi pe care nu i-a mai cunoscut nimeni...“, se arată bătrânul nemulţumit de nedreptatea făcută.
Nu poartă pică însă nimănui, ci se bucură să-şi prezinte din când în când opera acelora care vin să-l cunoască. „Nu mă supăr că nu am scos cărţi sau volume, până la urmă şi ălea rămân uitate într-o bibliotecă. Eu le am scrise pe toate în inimă şi pe câteva hârtii. Iar când n-oi mai fi eu să le spun, să-şi ia fiecare poezia vieţii şi să o citească, aşa ca pe o lecţie de la mine. Asta-i tot ce las în urmă şi sunt fericit“, încheie bătrânul, nu însă înainte de a mai recita, din creaţia personală, câteva versuri de actualitate:
„Drag guvern, voi, deputaţi,
Senatori şi parlament,
Toţi cu cap de om deştept,
Vă rugăm să fiţi mai buni
Să n-aveţi suflet de câini!
Noi, ţăranii de la ţară,
Vă dăm o poezioară
Şi vă zicem azi, curat:
Vrem parlamentu’-mpăcat!
Să nu vă mai duşmăniţi.
Că mâni o să fiţi pieriţi...!“.