Nu, nu este cel la care vă gândiţi, ci un marinar fără veleităţi politice, dar cu mare dragoste de Dunăre.
Când era mic, stătea pe plajă, la Cetate, şi se uita cu jind la vapoare, dorindu-şi să urce măcar o dată pe unul. Din ’82, de când a ieşit marinar de pe băncile Liceului de Marină de la Orşova, Liviu Costinescu a străbătut Dunărea în lung şi-n lat. I-a fost dat să cunoască 30 de nave – adică tot ce mişcă în sus şi în jos pe bătrânul fluviu. De croazieră, de mărfuri, şalupe – toate l-au purtat pe marinar prin zeci de porturi, din Germania până la Marea Neagră. Două luni pe uscat – restul anului pe apă, prin porturi, printre străini, aceasta este viaţa pe care şi-a ales-o Liviu Costinescu. O meserie pe care unii nu şi-ar putea-o imagina, dar fără de care marinarul nostru nu ar putea trăi.
„Trebuie să fii construit aşa, altfel nu ai cum să rezişti“, concluzionează el astăzi, din cabina de comandă. „Să-ţi asumi riscul că nu vei avea niciodată o viaţă liniştită, cu un program zilnic obişnuit, de rutină. Oricând se poate întâmpla ceva acolo, pe apă. Nu ai pe cine să chemi, trebuie să remediezi singur situaţia. Trebuie să fii stăpân pe tine, dur, să ştii să improvizezi şi să fii responsabil de soarta echipei care te însoţeşte. O fracţiune de secundă contează – nu ai voie să te pierzi!“.
Lăutari şi unguroaice
Dacă îi place? Păi, altfel cum ar fi continuat să se perfecţioneze, să ajungă căpitan?! Desigur, anii de tinereţe au fost totuşi cei mai frumoşi.
„Mergeam două săptămâni, opream într-un port. Puneam deoparte bani pentru aprovizionare – berea şi vodca erau alimente obligatorii, evident! Iar cu restul ne retrăgeam să ne «odihnim», într-o cârciumă. Băutură, lăutari…, mă rog, cam ce se găseşte prin astfel de locuri. În două zile terminam tot salariul şi fumam Carpaţi până la următoarea soldă“, povesteşte Liviu peripeţiile tinereţii.
Dacă este adevărată povestea cu succesul marinăresc la femei, căpitanul Costinescu se abţine să dea amănunte. Este de înţeles, având în vedere că e căsătorit de ani buni cu frumoasa doamnă Agnulla Costinescu. Lasă să-i scape totuşi un amănunt: unguroaicele sunt cele mai frumoase femei din Europa. După românce, fireşte!
Dorul de apă
De opt ani, vasul lui Liviu Costinescu s-a oprit la Bechet. Şi nu mai pleacă decât preţ de 15-30 de minute, vizavi, la vecinii bulgari. „De când am fost numit căpitan de navă, mă ocup cu transportul de tiruri şi maşini, cu bacul, la Bechet. E drept că îmi lipsesc călătoriile lungi, dar programul şi responsabilităţile sunt cam aceleaşi. 13-15 curse pe zi şi tot plecat de acasă. Cât sunt în tură – adică o lună, după care sunt liber tot atât – nu mă mişc de pe vas. Dorm în cabină, mănânc la popotă, cu marinarii, urmăresc noaptea radarele, iar pe furtună, luminile vaselor… Şi cât aş fi de obosit, nu mă pot obişnui să stau mai mult acasă. Cu o săptămână înainte de a veni înapoi, mă cuprind nerăbdarea, neliniştea… Să fiu pe vas, pe apă, să simt adrenalina, să fiu stăpân pe mine şi pe fiecare secundă“.
