Picătura de cunoaştere

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Sticla, un material mai mult decât special

Sticla este atât de des întâlnită şi folosită în viaţa de zi cu zi, încât nimeni nu stă să se gândească prea mult la originile sau la ciudăţeniile acestui material. Şi totuşi, sticla ascunde câteva secrete despre care poate aţi auzit, poate nu, şi prezintă anumite caracteristici şi proprietăţi care pot părea incredibile. Istoria sticlei începe cu mii şi mii de ani în urmă. Dovezile arheologice arată că, pentru a-şi confecţiona armele şi uneltele, strămoşul omului folosea obsidian, o rocă vulcanică de culoare neagră sau cenuşie care poate fi considerată „strămoşul“ sticlei de astăzi, ea fiind un fel de sticlă formată în mod natural, nu prin procesare. Omul a descoperit destul de repede secretele producerii acestui material, sunt de părere oamenii de ştiinţă. Ei spun că primele recipiente din sticlă, produse prin suflare, printr-un procedeu asemănător cu cel din ziua de azi, au apărut în jurul anului 1500 î.Hr. Până la momentul cruciadelor (1096-1270), producţia de sticlă s-a dezvoltat foarte mult, în special în Veneţia, iar în jurul anilor 1290 deja se înfiinţase o breaslă a sticlarilor, cu o structură foarte bine pusă la punct. De atunci, sticla a cunoscut o evoluţie extraordinară, ajungând să se numere printe materialele cele mai utilizate, în mai toate domeniile. Trecând peste această scurtă istorie a sticlei, iată câteva ciudăţenii legate de acest material. Dacă sunt aruncate la gropile de gunoi comune şi nu duse în centrele speciale de reciclare, obiectele din sticlă au nevoie de peste un milion de ani pentru a se descompune. Energia rezultată prin reciclarea unei singure sticle poate ţine în funcţiune un bec de 100 de waţi, timp de patru ore. Abordând capitolul „reciclare“, merită menţionat faptul că un centru obişnuit de reciclare a sticlei poate procesa până la 20 de tone de sticlă pe oră, iar cele mai mari fabrici de acest fel procesează în fiecare zi peste 400 de tone, adică mai mult de un milion de sticle. Atunci când se sparge o sticlă, cioburile se împrăştie cu viteze impresionante, care pot atinge chiar şi 4.000 de kilometri pe oră, iar bucăţelele foarte fine de sticlă pot vibra atunci când intră în contact cu unde sonore, această particularitate datorându-se rezonanţei.