Picătura de cunoaştere

În ce limbă plâng copiii?

Un studiu recent realizat pe un eşantion de 60 de bebeluşi a confirmat ceea ce fiecare mamă „ştie“. În ultimele trei luni de sarcină, fătul este atent şi sensibil la orice stimul acustic. El memorează profilul melodic al vocii mamei, de exemplu, învăţând să o recunoască şi preferând-o în defavoarea vocii altor persoane. Datorită aceste capacităţi, la doar trei-patru zile de la naştere, bebeluşul poate deja să „vorbească“ în limba sa maternă. Bineînţeles, în felul său. Cu diverse sunete, ţipete şi plânsete, care, oricum, se potrivesc perfect cu intonaţia tipică a mamei. Şi, în mod absolut complementar, acel tot de sunete fără sens şi modulate diferit, pe care mamele le folosesc pentru a vorbi cu copiii lor, pare să aibă o justificare ştiinţifică bine meritată. Pentru studiul lor, B. Mampe şi K. Wermke, profesori la Universitatea din Würzburg, în colaborare cu A. Friederic de la Universitatea din Lipsia şi A. Christophe de la Şcoala Normală Superioară din Paris s-au folosit de înregistrările plânsetelor unor bebeluşi de origine franceză şi germană. După compararea rezultatelor, specialiştii au constatat clar că între suspinele bebeluşilor germani şi ale celor francezi există diferenţe clare. La o simplă audiere se recunosc caracteristicile tipice ale limbii germane, unde accentul este la începutul cuvintelor şi al frazelor, în timp ce în franceză, accentul tinde să fie mai mult la finalul cuvintelor şi al frazelor.