Apariţii editoriale

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Istoria corpului. De la Renaştere la Secolul Luminilor

Volum coordonat de Georges Vigarello

Traducere din limba franceză de Simona Mandache, Gina Puică

Muguraş Constantinescu, Giuliano Sfichi

Grupul Editorial ART, 2008

De la „omul în carne şi oase“ (Lucien Febvre) până la receptaculul care ascunde norme îngropate în adânc, aşa cum îl caracteriza Norbert Elias, corpul uman reprezintă pentru profani, ca şi pentru specialişti, un continent de explorat. Un continent viu şi misterios, de vreme ce istoria omului este legată nemijlocit de cea a corpului său, ca punct de frontieră, cum îl consideră unii, sau ca „ţintă a puterii“, în exprimarea lui Foucault.

Indiferent cât de conceptualizat a fost corpul în examinările antropologice şi istoricizante ale specialiştilor, un lucru trebuie reţinut: el se dezvăluie şi se acoperă în acel vast fenomen al autodescoperirii sale profunde care include, dincolo de etichetă, politeţe, autocontrol, o istorie secretă; aceea a supravegherii sale de către forţe interesate să domine şi să supună.

Cartea coordonată de Georges Vigarello, la care-şi aduc contribuţia reputaţi cercetători precum Daniel Arasse, Jean-Jaques Courtine, Jacques Gelis, Rafael Mandressi, Sara
F. Matthews-Grieco, Nicole Pellegrin, Roy Porter, este o incursiune solitară, dar şi colectivă, în istoria şi natura trupurilor, care-şi caută cu o febrilitate nestinsă mântuirea în istoria profană sau celestă.

Autorii reconstituie o istorie a corpului în funcţie de diferitele epoci în care ideea de trup este în strânsă relaţie cu cea de divinitate - sau nu. Astfel, dacă în creştinism corpul capătă o demnitate în strânsă relaţie cu cultul trupului lui Hristos, în modernitatea critică, abordarea corpului religios scade în intensitate. Perspectiva Bisericii asupra corpului nu mai este dominantă, după ce în societăţile agropastorale viziunea despre corp este îndatorată unor referinţe care ţin de pulsiunile magice ale lumii rurale.

Percepţia asupra corpului se modifică în timp, influenţată de contradicţiile din interiorul Bisericii, ca şi de opoziţia tot mai puternică a ideilor iluministe. Astfel, în preajma Revoluţiei Franceze, perspectiva se schimbase dramatic. Biserica pierde controlul, teama de Judecata de Apoi nu mai funcţionează la parametrii unei intensităţi care făcea ca oamenilor să le fie frică de pedepsele consacrate. Apare tot mai intensă ideea potrivit căreia corpul trebuie menţinut sănătos şi protejat pentru a avea o viaţă cât mai lungă. Mai mult, se constată o decuplare a vieţii de moartea care precede Judecata de Apoi. Se produce astfel o primă mare ruptură în cultura occidentală. Omul îşi ia în „proprietate“ corpul, cu toate consecinţele ce decurg din această decizie.

Cartea coordonată de
G. Vigarello abordează inclusiv subiecte legate de fetişizarea corpului, ca şi de degradarea lui (forma cea mai frecventă fiind prostituarea). Apar bordelurile, stabilimente sexuale unde se crede că poate fi înfrânată tendinţa de desfrâu a omului, tocmai pentru a putea fi protejat „corpul“ sănătos al societăţii. Între timp, corpul devine obiect de disecţie şi este tot mai des „disecat“, în speranţa de a descoperi mecanismul ascuns al longevităţii şi, de ce nu, al nemuririi.

Volumul apărut la ART este însă mult mai complex decât pot rezuma aici şi va fi continuat cu altele două („De la Revoluţia Franceză la Primul Război Mondial“ şi „Mutaţiile privirii. Secolul XX“).