Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Util si placut

Apariţii editoriale

Util si placut - Nicolae COANDE
(citeste alte articole de acelasi autor »)


Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

 

Ragtime

de E. L. Doctorow

Editura Leda, Grupul editorial CORINT

„Ragtime“ este considerat unul dintre romanele moderne cele mai cunoscute ale Americii. Acea Americă de la începutul secolului XX, aflată în căutarea unei identităţi care s-o proiecteze în istoria mondială drept lider al avangardei politice şi economice.

E. L. Doctorow (n. 1931, New - York) este descendent al unei familii de emigranţi evrei din Rusia şi autor al unor cărţi în care s-a angajat, aşa cum spune prefaţatorul ediţiei româneşti a cărţii, Paul Cernat, în conturarea unui „proiect auctorial amplu despre ipostazele istorice ale stângii din SUA, mergând până în anii ‘60“. Titul cărţii este simptomatic pentru felul în care fiul de emigranţi europeni vede acest original melting pot care este America secolului XX. Romanul lui Doctorow este un „cântec“ care „se cântă încet“, fără grabă, şi în care personajele fictive coexistă cu cele care s-au intersectat cu istoria unei ţări grăbite să iasă din politica de recluziune impusă de părinţii fondatori. Am putea spune, după lectura unei cărţi alcătuite după principiul mozaicului, că Doctorow a reuşit, graţie stilului său strălucitor, dar şi unei cunoaşteri documentare de primă mână, să dea romanul unei „Americi tinere şi robuste care să aibă forţa de a face lumea să se conformeze propriei sale viziuni“, după cum a văzut Henry Kissinger ieşirea SUA din izolarea autoimpusă.

Totuşi, romanul lui Doctorow nu urmează liniile de forţă ale politicii americane, ci, mai mult, este un „cântec“ superb despre felul în care acea Americă se face pe sine, la ea acasă. Totul este văzut de Doctorow prin prisma vieţilor acelor „marginali“ de care se ocupase în romanele sale şi un John Dos Passos: un negustor ambulant evreu, un muzician negru din Harlem şi un tânăr rebel din clasa de mijloc. „Ragtime“ este, totodată, istoria intimă a unei familii americane văzute prin ochii unui băieţel pentru care muzica negrilor şi magia unui Harry Houdini sunt inseparabile.

Ecranizat în 1981, „Ragtime“ este un roman situat în linia a ceea ce s-a numit literatura de inspiraţie socială şi criticistă, unde biograficul şi istoria se intersectează în mod exemplar cu ficţiunea de cea mai bună calitate.

Doctorow este unanim recunoscut ca fiind unul dintre marii romancieri de azi ai SUA, alături de nume ca Saul Bellow, Philip Roth, Don DeLillo, John Updike şi Toni Morisson.

În România i-au mai fost traduse cărţile: „Labirintul apelor“, „Billy Bathgate“ şi „Cartea lui Daniel“. Ultimul volum al autorului este unul de eseuri, apărut în 2006: „Creationists“ (Editura Random House).



 
Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 12°C.
    Mâine: 16°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora