Poligloţi în scutece

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Un studiu recent a demonstrat faptul că bebeluşii reuşesc să distingă două limbi, observând expresiile faciale ale celor care vorbesc. Copilaşii de patru luni sunt capabili să realizeze dacă adulţii din jurul lor vorbesc într-o limbă anume. Această capacitate dispare cu timpul, însă pe perioada cât ea există se bazează pe analizarea chipului şi a mişcărilor gurii, ochilor, nasului şi capului şi nu pe ascultarea ritmului cuvintelor. Cercetătorii de la University of British Columbia din Vancouver (Canada) au ţinut sub observaţie bebeluşi britanici cu vârste cuprinse între patru şi opt luni, cărora le-a fost prezentat un material video fără sonor în care aceleaşi chipuri, toate ale unor femei, citeau dintr-o carte de poveşti mai întâi în engleză şi apoi în franceză. Studiul, dat publicităţii de revista Science, a scos în evidenţă o creştere considerabilă a atenţiei din partea tuturor copiilor în momentul trecerii de la limba maternă la cea străină, semn că au observat schimbările. La şase luni, această abilitate este conservată, în timp ce la opt luni ea începe să dispară. Şi asta pentru că, aşa cum explică Whitney Weikum, autorul descoperirii, este ca şi cum creierul nostru ar beneficia în primele luni de viaţă de un fel de selecţie naturală, conservând limba de care se foloseşte şi refuzând-o pe cea de care nu are nevoie. Această situaţie nu se întâlneşte la copiii bilingvi, cum sunt cei canadieni, care îşi păstrează capacitatea de recunoaştere a idiomului (de la engleză la franceză şi invers) şi după ce au trecut de vârsta de opt luni şi asta pentru că ei nu prea au de ales. Rezultatele par să confirme ipotezele lansate de Laura-Ann Petitto, specialist la Dartmouth College din Hannover, New Hampshire, care de ceva timp şi-a concentrat activitatea în domeniul comunicării infantile. Studiul său în legătură cu modalităţile expresive ale bebeluşilor, nu doar cu simţul auditiv normal, ci şi cei surdo-muţi, a demonstrat că orice nou-născut prelucrează informaţiile vizuale pe care le primeşte şi asta indiferent dacă e vorba de mâini sau gură. Ritmul comunicării nu se referă doar la limbajul vocal, ci poate fi memorat şi prin intermediul limbajului gestual.