10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCraiova: Consilier local, incompatibil cu funcţia

Craiova: Consilier local, incompatibil cu funcţia

Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat, în urma procedurilor de evaluare, că Florentin Tudor, consilier în cadrul Consiliului Local al Municipiului Craiova, a încălcat legislația privind regimul juridic al incompatibilităților. În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat că Florentin Tudor, validat în funcţia de consilier în iunie 2008, a fost numit, în martie 2006, în funcția de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport Craiova R.A., unitate aflată în subordinea Consiliului Local al Municipiului Craiova.  Mandatul de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport Craiova R.A. a încetat la data de 13.03.2009, ca urmare a depunerii de către Florentin Tudor, la Oficiul Naţional al Registrului Comerțului, a Cererii de mențiune nr.17.751/12.03.2009 (la 9 luni de la data validării în funcția de consilier local).

Potrivit prevederilor art. 88, alin. (1), lit. d din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, „funcția de consilier local sau consilier județean este incompatibilă cu funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru în consiliul de administrație sau cenzor la regiile autonome și societățile comerciale de interes local înființate sau aflate sub autoritatea consiliului local”. Potrivit prevederilor art. 91, alin. (3) din acelaşi act normativ, „alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcția care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această  funcție”.

Procedura de informare a fost îndeplinită la începutul lunii martie 2011, Florin Tudor fiind înștiințat despre faptul că au fost identificate elemente în sensul existenței stării de incompatibilitate și invitat să prezinte un punct de vedere în acest sens. La data de 01.04.2011, Florentin Tudor a luat la cunoștință documentele aflate în dosarul de evaluare şi s-a angajat, în scris, să transmită prin fax, până la data de 04.04.2011, un punct de vedere, dar până în prezent Florentin Tudor nu a transmis ANI un astfel de document. Din acest motiv, inspectorul de integritate a considerat că Florentin Tudor a încălcat legislația privind regimul juridic al incompatibilităților, ca urmare a exercitării simultane a demnităţii publice de Consilier Local şi a calităţii de membru în Consiliul de Administrație al Regiei Autonome de Transport Craiova R.A., astfel că s-a procedat la întocmirea raportului de evaluare. Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate constituie temei pentru eliberarea din funcţie ori, după caz, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII