« Alte articole din categoria Ultima ora
Versiunea pentru tiparire
Marimea textului:

Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA a anunţat, miercuri, că din cauza inundaţiilor produse în ultimele zile în mai multe localităţi din nordul, estul, centrul şi vestul ţării, circulaţia feroviară pe opt secţii de circulaţie a fost închisă.
Potrivit CFR SA, în anumite zone au fost introduse restricţii de viteză, iar pe anumite porţiuni, după retragerea apelor şi remedierea defecţiunilor, traficul feroviar a fost reluat.
Astfel, din cauza inundaţiilor, rămân închise: secţia de circulaţie Leţcani - Dorohoi, între staţiile Ungureni - Dorohoi (secţie neinteroperabilă, închiriată), unde terasamentul de cale ferată a fost spălat pe o porţiune de 50 de metri, secţia de circulaţie Barboşi - Tecuci, între staţiile Barboşi - Şendreni, unde o linie CF este inundată în zona Km 309+000-304+000, secţia de circulaţie Bucureşti - Timişoara, între staţiile Teregova - Armeniş, deoarece, în urma alunecărilor de teren, linia a fost acoperită de cantităţi mari de grohotiş şi de mai mulţi arbori prăbuşiţi în gabarit, în zona Km 446+200-446+350 şi secţia de circulaţie Leorda - Dorohoi, între staţiile Leorda - Dorohoi(secţie neinteroperabilă, închiriată), unde o linie CF a fost inundată.
Ultima modificare: 13:51:27