Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Legile ce prevăd reducerea salariilor cu 25% și recalcularea unor pensii speciale, publicate în MO

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Legile care prevăd reducerea salariilor cu 25% și recalcularea unor pensii speciale, adoptate în urma negocierilor cu FMI, au fost publicate miercuri în Monitorul Oficial.

Potrivit negocierilor cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială, legile trebuie să fie în vigoare până la 1 iulie pentru ca România să primescă următoarele tranşe din împrumutul contractat de la instituţiile financiare.

Legile au fost contestate la Curtea Constituţională (CCR) în forma lor iniţială, iar judecătorii Curţii au decis că reducerea pensiilor cu 15% şi recalcularea pensiilor magistraţilor sunt neconstituţionale. Parlamentul a adoptat noua formă a celor două legi marţi, cu 323 voturi pentru şi 24 împotrivă, iar preşedintele Traian Băsescu a semnat marţi seara decretele de promulgare.

Ca urmare a deciziei CCR, care a considerat că reducerea pensiilor şi recalcularea pensiilor magistraţilor contravin Legii fundamentale, Guvernul a decis majorarea TVA de la 19% la 24%, pentru a se încadra în deficitul convenit cu FMI.



 

Ultima modificare: 16:47:07

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de GRASUL.CRAIOVA@GMAIL.COM:
    LEGEA PUBLICATA DEVINE APLICABILA ?se poate micsora salariu si pensia si sa se mareasca tva cu 1 iulie ?
    2010-06-30, 18:40:57 (86.126.42.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 15°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Eveniment