Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, începe joi consultările pentru evaluarea României

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, va începe joi, 29 aprilie, consultările pentru evaluarea stadiului de îndeplinire a condiţionalităţilor şi măsurilor agreate în cadrul programului de asistenţă financiară externă pe care România l-a încheiat cu Fondul, a anunţat MFP într-un comunicat.

Drept urmare, ministrul Finanţelor Publice, Sebastian Vlădescu va avea o întrevedere oficială cu şeful misiunii Fondului Monetar Internaţional (FMI), vineri, 30 aprilie. Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a precizat că întâlnirea de vineri cu oficialii MFP va avea loc începând cu ora 09:30.

Misiunea Fondului Monetar Internaţional este prezentă în România pentru a patra evaluare trimestrială, de care depinde acordarea celei de-a cincea tranşe, în valoare de 850 milioane euro. Experţii FMI poartă discuţii cu reprezentanţii Guvernului şi cu cei ai Băncii Naţioanale a României (BNR), precum şi cu cei ai sindicatelor, asociaţiilor de afaceri şi băncilor.



 

Ultima modificare: 12:15:45

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 14°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Cariere

    Societate

    Economie

    Util si placut

    Life & Style

    Sport