Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Avocatul lui Solomon: "Primarul Craiovei, acuzat pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals"

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Primarul Craiovei, Antonie Solomon, a fost reţinut,  în jurul orei 20.00, pentru 24 de ore, după ce timp de mai bine de patru ore a fost audiat de procurorii DNA Piteşti. Edilul este acuzat de procurorii anticorupţie de luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, a declarat, în urmă cu câteva minute, pentru agenţia MEDIAFAX Ovidiu Constantinescu, directorul de comunicare al casei de avocatură "Boştină şi Asociaţii", cea care-l reprezintă pe Solomon. Calvarul edilului  a început azi-dimineaţă, când mai mulţi procurori şi poliţişti judiciarişti din Piteşti au descins la Craiova pentru a efectua percheziţii în casele lui, dar şi în biroul acestuia. În urma percheziţiilor, procurorii au ridicat înscrisuri care vizau eliberarea autorizaţiei de construcţie pentru hipermarketul PIC, contractele de concesiune pentru stadionul „Ion Oblemenco“, acordul de folosinţă gratuită de către echipa Universitatea Craiova a acestui stadion pe durata returului şi actele de proprietate a imobilelor deţinute de Antonie Solomon, conform declaraţiei de avere.


 

Ultima modificare: 21:18:08

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.33/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.3 din 6 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de princess:
    asa iti trebuie milogule...puscarie! !!!!!!!!!!!!!1
    2010-03-02, 21:22:14 (79.117.201.*)
  2. de maryo:
    antonica ar fi cazul sa dai socoteala pt faptele tale
    2010-03-02, 21:24:25 (86.137.247.*)
  3. de fb:
    retinerea spectaculoasa a primarului solomon este o vanatoare de vrajitoare! rusineeeeee! il critic pe solomon zi si noapte in presa, cu prietenii si cu dusmanii, dar acest scenariu penibil imi repugna! sunt indignata! nu l/am votat pe solomon si nici nu l/as vota, dar acest circ ma revolta! iar gibonii care se bucura ......ragaind manelistic sunt niste celenterate nedemne de craiova! blazonul craiovei merita aparat!
    2010-03-02, 21:24:34 (86.126.89.*)
  4. de doctoru:
    fb ia-o tu un pic la m... de la solomon si de la noi toti.
    2010-03-02, 21:32:53 (86.124.214.*)
  5. de un om:
    Solomon este singurul Primar care a facut ceva pentru Craiova! Pacat ca se folosesc diverse motive pentru a scapa de el! Si pentru cine? Pentru Mititelu? Ce a facut Mititelu pentru Craiova? Solomon este un oltean autentic, iubeste Craiova chiar si fara Universitarea Craiova, dar eu sunt sigur ca iubeste si Universitatea, a dat de multe ori dovada ce oltenism! Cred ca oltenii ar trebui sa isi apere Primarul!
    2010-03-02, 21:36:52 (79.117.201.*)
  6. de popescu:
    Multumesc,Doamne.
    2010-03-02, 21:38:10 (79.117.196.*)
  7. de xfile:
    4. doctore ...te mai apleci ?? ...dupà solomon ?? ...sau acum stai in 4 labe ??:)
    2010-03-02, 21:39:43 (79.117.195.*)
  8. de xfile:
    hello nr 5 ...stay in opinci ! ...solomon te-a fàcut pe tine in gurà ...adica prin danturà ! :) ...tot ceea ce a fàcut ...a furat pànà a rupt ! :)
    2010-03-02, 21:43:10 (79.117.195.*)
  9. de "pentru un om":
    esti din sistem sau ruda cu Solomon ? Credeti ca pateste ce pateste din cauza lu Mititelu? Voi credeti ca lui Baselu i-a placut scorul pe care l-a luat Aurica la prezidentiale? Asta a fost Aurica, asta e Basescu.....o sa isi gaseasca tooti nasul...stiti cum e ..orice nas..isi are nasul !
    2010-03-02, 21:46:28 (86.124.220.*)
  10. de fb :
    Cine ne va mai apara si ajuta pe noi, cine ne va mai folosi serviciile, noua, prostituatele din Banie? Sint, asa cum spuneam mai sus indignata, stupefiata, inlacrimata. Gata..trebuie sa plec..am un apel..
    2010-03-02, 21:48:36 (173.114.212.*)
  11. de CC:
    Auras, se pare ca , pe langa acuzatia de luare de mita , cea de fals si uz de fals , ma surprind , cred ca se refera la lata "isprava " de-a ta, dar nu stiu la care . ai facut atat de multe si atat de inconstient - cateodata - , incat , cunoascandu-ti "priceperea", cred ca incepe sa se stranga latul ! Ai intrat pe mana ta , dar te vor scoata prietenii, doar ai facut destui bani , in special de cand esti Primar ! Totusi , te-au ridicat baietii , pentru un fleculet , pe langa marile tunuri imobiliare ,ce s-au tot spus ! Nu e exclus , sa se redeschida , Dosarul Real , cel mai mare tun , apoi sa se continue cu ....babuta de la Constanta , cu cele facute cu Visinescu si cu cei doi importanti prieteni ai tai, din ultimii 5-6 ani !! Dar , repet, te compatimesc pentru ce ai patit azi, ca maine , vei fi liber si as vrea sa-ti fie LECTIE , cle 24 de ore din noaptea aceasta si - sunt convins - , ca te vei gandi si la mine ! Dar , stii poayte replica din "Razvan si Vidra " : "Razbunarea cea mai crunta , este cand dusmanul tau / E silit a recunoaste , ca esti bun si tu esti rau " !! VEGHE USOARA!!
    2010-03-02, 21:58:28 (79.117.213.*)
  12. de CC:
    Auras, se pare ca , pe langa acuzatia de luare de mita , cea de fals si uz de fals , ma surprind , cred ca se refera la lata "isprava " de-a ta, dar nu stiu la care . ai facut atat de multe si atat de inconstient - cateodata - , incat , cunoascandu-ti "priceperea", cred ca incepe sa se stranga latul ! Ai intrat pe mana ta , dar te vor scoata prietenii, doar ai facut destui bani , in special de cand esti Primar ! Totusi , te-au ridicat baietii , pentru un fleculet , pe langa marile tunuri imobiliare ,ce s-au tot spus ! Nu e exclus , sa se redeschida , Dosarul Real , cel mai mare tun , apoi sa se continue cu ....babuta de la Constanta , cu cele facute cu Visinescu si cu cei doi importanti prieteni ai tai, din ultimii 5-6 ani !! Dar , repet, te compatimesc pentru ce ai patit azi, ca maine , vei fi liber si as vrea sa-ti fie LECTIE , cle 24 de ore din noaptea aceasta si - sunt convins - , ca te vei gandi si la mine ! Dar , stii poayte replica din "Razvan si Vidra " : "Razbunarea cea mai crunta , este cand dusmanul tau / E silit a recunoaste , ca esti bun si tu esti rau " !! VEGHE USOARA!!
    2010-03-02, 21:59:38 (79.117.213.*)
  13. de george:
    lui Solomon i se trage de la duplicitatea avuta in alegerile prezidentiale cand a facut joc dublu pactizand cu psd in caz ca nu iasa base! doar ca base a iesit! si de aici fazele! eu l-am votat si ultima data si nu mi-e rusine doar ca nu-l mai suport! cartierul 1 mai e varza , canalul e varza cand ar fi treb sa fie o mare artera de circulatie,... caini peste tot.......gunoaie si parcari neamenajate! in schimb am terenuri de tenis in lunca! GATA nu mai suport! ajunge! bla bla mult dar unde ma doare pe mine nu a investit nimik! adevarat a facut multe, dar nu si unde ardea! so acum ma gandesc cu infrigurare........d aca asta intra la parnaie,..... ce cocalar fomist o veni in locul sau si ce va face? tare mi-e teama! macar asta mai facea ceva si pt oras! ....imi amintesc de bulucea....scotea ochii oamenilor cu cioburi sparte ca a facut 1 km de bulevard! Ce s-o alege de noi nu stiu, oricum care o veni tot nu asfalteaza strazile din 1 mai si tot nu ia maidanezii de pe strada! Doamne-Ajuta!!!
    2010-03-02, 22:00:34 (79.117.140.*)
  14. de Obiectiv:
    Stimati domni, stimate doamne, aleasa audienta, sa nu pacatuim prin a-l acuza pe d-l Solomon de tot felul de matrapazlicuri. Stiti cu totii foarte bine ca domnia sa va iesi din arest maine si se va intoarce la Craiova in cel mai scurt timp pentru a se ocupa de problemele arzatoare ale municipiului. Acestea fiind spuse, daca aveti detalii concrete despre actiuni nelegale ale functionarilor primariei, le puteti comunica direct DNA la pna.ro Pina atunci seara placuta
    2010-03-02, 22:10:33 (173.114.212.*)
  15. de novamaxima:
    Interesant mi se pare ca desi sunt 4-5 posturi TV locale nicunul nu are emisiune pe tema asta . Prieteni mai aveti incredere in deontologia jurnalistilor totul e o increngatura de interese...O singura dorinta sa ma mai nasc odata ...dar in alta tara!
    2010-03-02, 22:11:18 (79.117.149.*)
  16. de craioveanul fericit:
    "Deontologie" jurnalistica la tonomatele de la GdS: cica "Calvarul edilului a început azi-dimineaţă, când..." Ho. Ho, Ho! Care "calvar", mah, papagalilor? Cand in sfarsit incepe legea sa fie aplicata si pt faptele acestui individ, voi o bagati pe aia cu "clavarul"! Voi stiti, ba, papagali patetici, ce inseamna calvar? Cititi, ba, in DEX, cretinei de doi bani ce sunteti! Cica "edil"! Care edil, ba? Voi stiti cu cate milioane de euro lasa solomonache orasul dator? Si pentru ce? Pt fantani arteziene si parcuri in Fatza Luncii! Sunteti derutati, nu? Stapanul Basescu dadu verde la arestari din ograda PDL si voi, mercenarii de provincie, nu mai stiti ce sa mai credeti! He, he, he, tonomate stricate! Somn de cosmar nenea Solomon! Sper sa petreci cat mai multe nopti cu baietzii! :D Fetitza dulce ce esti!
    2010-03-02, 22:11:39 (79.117.159.*)
  17. de Dan Rotariu:
    Sa-l apere cei cu care a impartit. Eu insa nu atac un om care e la nevoie. L-am atacat si mi-am spus parerea prosta pe care o am asupra lui Solomon atunci cand era la putere, cand fura. Acum ... eu nu voi mai comenta pe acest subiect pentru că nu o sa dau niciodata într-un om căzut. Însă ca principiu, astept ca sa-i fie confiscate toate bunurile imobile şi imobile şi blocate toate conturile, dacă justiţia asta fără vlagă o să reusească să-i dovedească vinovăţia!
    2010-03-02, 22:19:17 (86.124.208.*)
  18. de din gura lumi:
    De cand toti analfabeti stiu sa citeasca si sa scrie , pot sa-si dea cu parerea despre un om carei ii reprezinta, si barem daca toate aceste acuze au un fond , pe declaratia de avere scrie clar 1200 mp. sp. comerciale cea din 2010 a impartit cei 1200 mp. in cite spatii sunt, iar bani de autorizatie ia luat MITITELU cu celebru retardat viceprimar NeDELESCU , ASA CA credeti ce vreti >>>
    2010-03-02, 22:22:47 (86.124.217.*)
  19. de pentru 19:
    Invata sa scrii, bag seama ca esti analfabet. Sa iti explic, troglodit mic ce esti: Basescu vrand nevrand, trebuie sa ia taurul de coarne, pentru ca daca nu arunca praf in ochii oamenilor se va trezi cu o explozie sociala fara precedent. Din pacate Aurica a fost sacrificat, asa cum a fost si Ridzi,
    2010-03-02, 22:26:33 (86.104.41.*)
  20. de c.r.:
    In mod normal, as zice: "se strange latul, domnule solomon". Dar, dupa modelul tipic romanesc, urmeaza eliberarea, incepe procesul, se amana din lipsa de probe, iar se amana din lipsa de probe, se pune praful, se uita si pana la urma ori se decide NUP ori se prescrie...Fara nicio legatura cu ce am scris mai sus: ma amuza cum suna unul din capetele de acuzare: fals intelectual, de parca magraonul ar avea de-a face cu intelectul...Ar trebui sa fie mandru, neam de neamul lui de rromi nu se vor confrunta cu asemenea grozavie, "fals intelectual". Te-ai ajuns, solomoane, esti mandria neamului tau!
    2010-03-02, 22:28:12 (86.124.214.*)
  21. de nico_e:
    adevaratii vinovati stau si rad satisfacuti ....pacat pt solomon...alte nume sonore ar trebui sa rasune: miuleasca, diaconescu, riza, mischianu...si restul functionarilor de conducere...Abuz de putere!
    2010-03-02, 22:35:32 (79.117.184.*)
  22. de Salgado:
    Ce avem noi aici....Solomon arestat pentru luare de mita...acum in plin scandal cu Mititelu...oare nu are nici o legatura una cu alta ? RUSINE MARE RUSINE d-le primar solomon....Universit atea Craiova joaca in exil... vai de capul vostru da conducatori corupti.
    2010-03-02, 22:41:31 (79.117.138.*)
  23. de ...:
    tot asa ragaiati pe aici si seara dupa prezindentiale, a doua zi erati morti toti prostanacilor
    2010-03-02, 22:44:55 (79.117.201.*)
  24. de fb 3:
    impostorilor agramati le sugerez sa puna mana pe gramatica de clasa a III-a sa/nvete cand si unde se pune cratima, unde se scrie cu 1 sau 2 "i", iar ghertzoilor care/si confunda organul gandirii cu cel genital le comunic ca ar fi mai bine sa se gandeasca de 2 ori inainte de a pune stampila pe vreun solomonar! voi, idiotilor, ne/ati tarat aici! si nu aveti macar demnitatea sa recunoasteti ca nu ati votat bine pt ca nu v/a dus creierul ala minuscul cat un bumb de lalea si v/ati lasat cumparati cu promisiuni si steguletze! voi sa ne cereti scuze noua, celor 1% (basescian vorbind), pt raul pe care/l faceti craiovei! care dintre cei care sunteti "barbati" n/ati dat spaga pt autorizatii, dosare etc?! hotzul (anonim si prost) striga "hotzul" (ce/i drept, celebru). voi daca erati in locul lui solomon nici juma' de mandat nu stateati, da vindeati si preshul de la primarie! mai tacetzi, dreaq, de ghertzoi...
    2010-03-02, 22:56:27 (86.126.89.*)
  25. de pentru fb:
    Patetic, penibil, grobian. AI incercat sa scrii corect in primele fraze, ai obosit, asa ca la final ai folosit un termen de intelectual adevarat. Esti mare!
    2010-03-02, 23:09:59 (86.104.41.*)
  26. de un om:
    Si totusi este singurul primar care a facut ceva pentru Craiova asta, cel putin in ultimii 20 de ani! Eu il consider cel mai bun primar de pana acum. In rest, fiecare poate sa creada ce vrea!
    2010-03-02, 23:12:44 (79.117.201.*)
  27. de TIGANU:
    cautati si in casa de pa ANA IPATESCU ca acolo se fac toate mendrele! CE D.N.A. E ASTA CA NU ARE TOATE INFORMATIILE SAU TOTUL E LA VRAJEALA?
    2010-03-02, 23:13:06 (86.124.215.*)
  28. de george:
    pt 15, cand un primar este arestat pt 24h este arestat la comanda nu de ochii lumii! arestul preventiv in cazul unui primar e ilogic! ce ar fi facut? fugea din tara cand toata averea este aici? lol sa fim seriosi
    2010-03-02, 23:24:47 (79.117.140.*)
  29. de georgel:
    Puscaria te manaca coruptule!!!!!!! Po litisti comunitari bagati pe spaga, daca il intrebi pe unu o lege, iti povesteste de ce manea are in telefon. Anl-uri date pe spaga! Contracte de constructie date pe spaga! Eu as baga la puscarie si pe cei ce au jucat in aceasta hora. Vad comentarii ca Solomon a facut. Are cineva idee cate s-ar face intr-un oras cu banii care intra anual? Va spun eu: canalizare pusa la punct, strazi asfaltate, scoli modernizate. Si ar fi bani si pentru 20-25 de blocuri
    2010-03-02, 23:33:32 (79.117.149.*)
  30. de pentru toti ...:
    Pentru toti nestiutorii care il apara pe SOLOMON: cati dintre voi stiu ca spatiul in care isi desfasoara activitatea KFC (da acela de la Universitate) este al lui Solomon (mai precis al sotiei) si incaseaza o chirie de 6500 euro lunar. Cati dintre voi ati fi putut obtine autorizatie de constructie acolo??? Eu nu am obtinut autorizatie nici pentru un balcon.Cati dintre voi stiti ca Solomon incasa aprox 25.000 euro lunar din chirii???
    2010-03-02, 23:53:28 (79.117.152.*)
  31. de aministartor srl:
    OAMENI BUNI STATI UN FLECUSTET SI ASCULTATI! De cateva yile nu mai dorm, de cand descopar prin niste yeci de hartoahe stranse in yeci de ani, cine este de fapt in spatele intretinerilor voastre nesimtite de la bloc. Craiova fata de alte orase din Ro este stapanita de asociatiile de proprietari pe cartiere, care de fapt sunt infiintate de acest escroc si acolitii lui fiinde de fapt niste asociatii de prestari servicii nu de proprietari cum descrie legea. Va ingroyi daca vedeti acte semnate de judecatori in total deyacor cu legea si dreptul vostru de a sti ce platiti. Cei care nu aveti asociatii pe bloc sau scara de fapt acestui nemernic si mafiei infiintate de el. La instante cand va cheama acesti burjui de cracati de presedinti pusi de i voi recunoasteti iar judecatorii fara sa verifice reclamnatul va condamna sa platiti, pentru ca le permite legea lor. Voi adauga si eu un martisor acestui excroc care v+a propstit atatia ani. Primaria este de fapt o mafie ce actioneaya la comanda si nu dupa legi si drepturile voastre. Banii acodati pentru anveloparea blocurilor, scutirile pentru cei cu venituri mici si multe altele sunt dijmuiti de acesta mafie condusa primarul mafiot ce incanta pe prosti cu lacrimi de hot. Huuuooooo
    2010-03-03, 00:03:29 (89.120.248.*)
  32. de mercur:
    Snapanul nr.1 al CRAIOVEI pateste ce a patit GEOANA care apus activistii psd sa minta ca le ia pensiile Basescu taranilor.Nu credeam ca asa de curund cel mai mare haiduc modern al CRAIOVEI(IA SE LA SARACI SI A LA BOGATI) VA FI ARESTAT. pE geoana nu credeam ca il va invinge BASESCU, dar oamenii TIMISOAREI i-au dat peste nas cu toate minciunile si uneltirile spuse la televizor.Uite ca minunea s-a intimplat din nou.Bravo justitia din PITESTI, PENTRU CA CEA DIN braiova e neam cu pseudoprimarul solomon.
    2010-03-03, 01:17:33 (86.126.93.*)
  33. de robert:
    va ****i pe voi de bucurie maine aurica e liber si vedeti voi atunci repercursiuni......
    2010-03-03, 01:36:53 (79.117.135.*)
  34. de djeordje:
    WHAT ABOUT IDIOTII CARE L-AU VOTAT CA LE-A FACUT SHITTURI PRIN CENTRU....CUM SE SIM T ACUMA?PROSTI DAR CAM MULTISORI...HIHI...
    2010-03-03, 03:09:06 (71.255.99.*)
  35. de vvvvvvvvv:
    CE SATISFACTIE AU UNII .FRATILOR NU E VINOVAT SIGUR .NU VA PRINDETI CA A FOST LUCRAT PE LA SPATE .AR FI CAZUL CEI CARE MUSCA SA MUSTE DIN PUTORI NU DIN CEI CARE AU FACUT CEVA PENTRU CRAIOVA .RUSSINEEEEEEEEEEE. NE BUCURAM CA AVEM UN ORAS FRUMOS SI MUSCAM PE LA SPATE UN OM .MITITELU CE A FACUT PENTRU ORASUL CRAIOVA ? MAHALAGISM PE POSTURILE DE TVR .ESTE EXPLICABILA ATITUDINEA .................... ...V-A IESI REPEDE PENTRU CA E CORECT SI PUTERNIC . VA ASTEPTAM LA CRAIOVA D-LE PRIMAR MAI PUTERNIC PENTRU ALE TINE PIEPT CELOR CARE NU AU CE FACE SI DOAR FAC STRATEGII . MITITELU ,NEDELESCU SI ALTII .RUSINEEEEEEEEEEEEEE EEEEEEEE.
    2010-03-03, 08:27:13 (194.102.244.*)
  36. de Razvan...:
    Sunteti copii, majoritatea, in gandire! Pai voi credeti ca in Romania e vre-un om important care sa nu aiba pacate? Oameni buni, primarul nostru are motive sa fie apreciat, iar acest lucru nu trebuie intors la 360 de grade!
    2010-03-03, 08:41:41 (79.117.148.*)
  37. de Chris:
    Sincer, astept momentul asta de foarte mult timp. Poate nu l-au saltat pentru cele mai rele facute, dar ma bucur ca l-au saltat. Acest om, care a mancat banii Craiovei pe paine, sper sa primeasca exact ce merita. Pot sa zica multi ca l-au lucrat Mititelu sau Nedelescu sau altii, cert este ca daca era curat nu avea catuse la maini.
    2010-03-03, 09:35:23 (82.77.173.*)
  38. de eu:
    Pe celebra casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii" o plateste tot din banii primariei???? Sa se verifice contractele secretizate prin care plateste avocatii particulari cu zeci de mii de euro din banii nostri, ca juristii primariei nu sunt buni. Oricum o sa scape il ajuta Doru Magaru, cu judecatorul Gica Florea de la ICSJ
    2010-03-03, 09:46:21 (86.126.60.*)
  39. de eu:
    ma fratilor nu va mai dati cu parerea atata ca nu stie nimeni adevaru lasati organele in drept sa judece carei vinovatu parerea mea solomon e nevinovat mititelui un escroc care sa inbogatit peste noapte din inselaciune eu il cunosc decand era un parlit si peste noapte sa imbogatit a inselat moldovenii depeste prut a carat tone de tutut promitindule zahar si nu le dadea nimic asa a inceput mititelu afacerile prin inselaciune asta merita inpuscat facea afaceri pe oameni morati el e vinovat si de moartea lu nepotasu mitica
    2010-03-03, 10:04:41 (151.82.3.*)
  40. de Viorel Popescu:
    fb - se numeste LInda Teodorescu - o frustrata fara cap, fara tatze, .... dar parca ar avea ceva Daca tot sunteti toti atat de buni de ce sunteti anonimi pe mesajele voastre. Lasi ca si in 50 de ani de comunism. Stati si sugeti la "Solomoni" Cand o sa scapam oare de oamenii acestia care ne-au facut orasul de ras ?
    2010-03-03, 10:27:31 (86.126.78.*)
  41. de enum:
    mi se rupe de solomon, dar vad cata ura este in unii, cum se manifesta, cat de frustati sunt... si nu zic ca nu au motive, doar ca e dureros cand vezi ce oameni sunt in jurul tau, oameni pe care ii vezi pe strada, in diferite locatii, in autobuze.... Ura naste ura, deci nici noile generatii nu se vor schimba prea mult.... Si totusi ... sa moara si capra vecinului. :)))
    2010-03-03, 16:31:10 (79.117.150.*)
  42. de Andreea:
    voi astia frustratii care il boicotati pe solomon,spuneti voi care din fostii primari s-au gandit sa infrumuseteze Craiova ,asa cum a facut-o Solomon....sunteti niste ratati de manelisti...nu uitati ca solomon avea avere inainte de a fi primar...si daca s-a saturat sa bage o gramada de bani in firmele lui cocos si udrea,implicit basescu...saraiti ca prostii in necunostinta de cauza...acest scenariu penibil care i s-a facut lui Solomon seamana perfect cu cel facut lui becali....voi ramaneti in continuare niste pupatori de cururi....poate ne vine acum vreun comunist la prmarie sa va saturati....imi pare nespus de rau ca sunt olteanca....sa stau printre asa scursori de analfabeti care scriu cu''poi'' in lo de pai...si k..in loc de ca....hai plecati si dati drumul la manele......
    2010-03-04, 09:34:39 (86.122.133.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 12°C.
Mâine: 16°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora

Eveniment

Actualitate

Cuplu si familie

Societate

Economie

Politica si comunitate

Util si placut

Life & Style

Sport