Iulian Feraru, de 22 de ani, din Piatra Olt, şi-a ucis bunica marţi seară, după ce s-au certat din cauza iubitei sale. Nenorocirea s-a întâmplat în jurul orei 22.00, în locuinţa femeii. Bărbatul locuia cu bunica sa, Aurelia Stancu, de 65 de ani, şi cu părinţii lui. Marţi, tânărul a băut împreună cu bunica şi apoi au început să se certe. Femeia era nemulţumită de faptul că nepotul ei se îndrăgostise de o femeie din Balş, de etnie romă, care este însărcinată cu alt bărbat. Furios că nu o acceptă pe iubita sa, Iulian a început să-şi lovească bunica şi apoi a strangulat-o. Când a văzut că femeia este moartă, a plecat la poliţie şi a povestit totul. Agresorul este cercetat pentru omor şi riscă până la 25 de ani de închisoare, potrivit procurorului Iacobescu. Tânărul a fost audiat miercuri la Parchet, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Olt, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Amănunte în Gazeta de Sud.
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.