Greva fermierilor eleni şi vremea nefavorabilă restricţionează intrarea în Grecia
Ultima ora
Punctele de trecere a frontierei din nordul Greciei sunt, în continuare, afectate de măsurile de protest declanşate de fermierii elenii, precum şi de condiţiile meteorologice nefavorabile. Punctul de frontieră Promahonas este momentan deschis pentru traficul de autoturisme şi autocare; se menţin restricţiile pentru camioane şi TIR-uri. De asemenea, la punctul de frontieră Exochi, circulaţia a fost închisă între orele 11.00 şi 17.00. S-a deschis pentru două ore la ora 17.00. La punctul de frontieră Evzoni, trecerea este liberă în acest moment şi nu sunt informaţii că s-ar închide. Punctul de frontieră Doirani este în continuare parţial închis, tranzitul fiind permis doar cu intermitenţe. La punctul de trecere a frontierei Ormenio graniţa este închisă până la ora 18.00, după care se va deschide pentru câteva ore pentru a permite maşinilor oprite în cursul zilei de astăzi să tranziteze. Punctul de frontieră Kipi Evros este în continuare deschis, dar se înregistrează dificultăţi la tranzit.
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.