Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Proiectil din primul Război Mondial găsit lângă Casa de Pensii Vâlcea

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea au fost solicitaţi, ieri la prânz, pentru asanarea teritoriului de muniţie rămasă neexplodată, în urma descoperirii unui proiectil de calibru 75 mm. Descoperirea a fost făcută de o echipă de muncitori care efectua săpături pentru repararea trotuarului pe Strada Calea lui Traian din Râmnicu Vâlcea. Locul în care a fost găsit proiectilul se află la zece metri de Casa Judeţeană de Pensii Vâlcea şi la mai puţin de o sută de metri de Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”. Pirotehniştii din cadrul ISU au izolat imediat zona, au cercetat şi identificat muniţia. Proiectilul găsit datează din perioada Primului Război Mondial, avea încărcătură explozivă şi prezenta pericol în situaţia în care ar fi fost lovit cu corpuri dure. Obiectul de muniţie a fost transportat în condiţii de siguranţă, urmând să fie distrus.


 

Ultima modificare: 13:01:46

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de jee:
    Parca era unu' mare si tare care spunea ca si pensionarii si tinerii sunt asistati social. Eu il banuiesc pe el ca a pus proiectilul acolo:)) Daca nu, sigur a fost Guvernul:)) Tragico mic! Doar in Romania se mai poate intampla asa ceva.
    2009-11-11, 17:44:22 (79.119.84.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 14°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei: