Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

"Învaţă, zâmbeşte, creează", primul proiect al elevilor finanţat de Comisia Europeană

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Fundaţia "Fraţii Buzeşti" şi Consiliul Judeţean al Elevilor - Dolj a organizat azi o conferinţă de presă dedicată deschiderii orificiale a activităţilor proiectului "Învaţă, zâmbeşte, creează". Iniţiativa le aparţine liceenilor buzeşteni şi este susţinută de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune. De altfel, la nivel naţional, acesta este primul proiect al elevilor, finanţat din fonduri europene. Proiectul îşi propune ca pe durata celor aproape trei luni de implementare, să îi aducă împreună pe copiii Şcolii Speciale "Sfântul Mina" şi pe elevii de la Colegiul Naţional "Fraţii Buzeşti", în cadrul unor ateliere de literatură, muzică şi pictură. Finalitatea muncii celor 20 de participanţi va consta în lansarea unui volum conţinând creaţiile lor literare, susţinerea unui spectacol de muzică şi poezie şi pregătirea unei expoziţii cu lucrările de la atelierul de pictură. 


 

Ultima modificare: 18:36:30

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 16°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora