Reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, conduşi de Gheorghe Fometescu, alături de un număr de 20 elevi şi de membrii Asociaţiei Hai-Hui, au mers într-o vizită "de lucru" în Valea Jiului. Potrivit lui Gheorghe Fometescu, elevii au împărţit pliante şi au lipit fluturaşi pentru protecţia mediului înconjurărtor: "A fost vorba despre o acţiune de conştientizare a cetăţenilor din Valea Jiului, de la Livezeni şi până la Cheile Buţii, vizavi de păstrarea curată a apelor şi a mediului înconjurător. Am zis să nu stăm degeaba de 1 mai. Cu toate că am întâlnit pe traseu foarte multă lume care era la iarbă verde, a doua zi, când ne-am întors, era curăţenie. Oamenii s-au învăţat să strângă mizeria". Asociaţia HAI-HUI pentru Turism, Sport şi Ecologie din municipiul Târgu-Jiu a instruit vreme de trei zile, 20 de elevi în cadrul celei de-a patra ediţie a evenimentului de turism şi ecologie ECO HAI-HUI. Elevii au dobândit abilităţile necesare unui junior ranger. Aceasta a fost prima acţiune tip "junior ranger" a proiectului "Voluntari pentru Muntele Oşlea", derulat în cadrul programului "Spaţii verzi – Arii Naturale Protejate". Elevii au participat succesiv la activităţi organizate în diferite ateliere, unde au fost iniţiati în cunoaşterea marcajelor turistice, tipul acestora şi felul traseelor pentru care sunt utilizate; prezentarea florei şi faunei din aria naturală protejată Muntele Oşlea; prezentarea marcajelor turistice existente în această arie; acordarea primului ajutor în caz de accident.
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.