Gorj: Ponta le promite pesediştilor destituiţi că îşi vor păstra scaunele
Ultima ora
Vicepreşedintele PSD, deputatul Victor Ponta, le dă asigurări directorilor PSD recent instalaţi la câteva deconcentrate din judeţul Gorj şi destituiţi prin Ordonanţa deconcentratelor că nu îşi vor pierde posturile. Politicianul pesedist le promite reprezentanţilor PSD, care au rămas fără scaune de şefi, că vor reveni cât de curând pe aceleaşi posturi. Până în momentul de faţă pesediştii gorjeni au reuşit să îşi numească directori la câteva deconcentrate, între care Autoritatea de Sănătate Publică, Direcţia Agricolă, APIA, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Casa de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Silvică. „Valul“ demiterilor din administraţie i-a luat însă prin surprindere pe noii directori, care s-au trezit debarcaţi din fruntea instituţiilor amintite, la numai câteva zile după ce fuseseră numiţi. Majoriatea celor aflaţi în situaţia respectivă au declarat că se vor prezenta la concursurile ce urmează să fie organizate la ministerele de resort, pentru fi reinstalaţi în funcţii.
Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul textelor de mai jos. Comentariile care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.
de bog:
cum le promite Ponta ca ii readuce pe post pe fostii din moment ce functiile deconcentratelor se ocupa prin concurs? ai?