Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Şenalul navigabil pe Dunăre, în zona Călăraşi, a fost redeschis

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Şenalul navigabil al Dunării a fost redeschis, în această după-amiază, la kilometrul 356, acolo unde s-a scufundat vineri şlepul-motor "Andreea", dar navele trebuie să ocolească zona în care se află epava, informează NewsIn.

"Sectorul din şenal unde a avut loc accidentul a fost redeschis navigaţiei cu puţin înainte de ora 15.00. Navele pot circula normal în şenal, cu menţiunea că ele trebuie să ocolească zona în care se află şlepul scufundat. Acesta din urmă este semnalizat prin balizaj. Există, de asemenea, semnalizare costieră şi plutitoare", a declarat, sâmbătă, directorul Administraţiei Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ), Ionel Malenda.

Oficialul a precizat că Administraţia Fluvială şi-a atins obiectivul, acela de a reinstaura regimul normal de navigaţie.

Şlepul-motor "Andreea" sub pavilion românesc şi un convoi sub pavilion austriac, format din împingătorul "Linz" şi opt barje, s-au ciocnit, vineri dimineaţă, la kilometrul 356 pe Dunăre, în dreptul localităţii Dervent din judeţul Călăraşi. În urma impactului, şlepul-motor "Andreea" s-a scufundat, iar doi marinari de la bordul vasului au fost daţi dispăruţi. Vasul românesc aparţine societăţii Comision Trade Brăila.

Căutările celor doi marinari, oprite în cursul nopţii şi reluate sâmbătă dimineaţă, au întâmpinat dificultăţi din cauza curenţilor puternici existenţi în zona în care s-a scufundat şlepul. Unul dintre scafandrii angrenaţi în operaţiunile de salvare era să-şi piardă viaţa, sâmbătă, în apele Dunării. "Au coborât doi scafandri în apă, pentru a-i căuta pe marinarii dispăruţi. La un moment dat, unul dintre cei doi scafandri a fost strangulat de o centură de ancorare, însă a fost salvat de colegul său", a afirmat directorul AFDJ, Ionel Malenda.

O parte a echipajului de la bordul convoiului austriac, inclusiv comandantul acestuia, a fost audiată de procurorul-şef al Secţiei Fluviale şi Maritime a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi. "Am audiat o parte din echipajul de pe convoiul sub pavilion austriac, inclusiv pe comandantul navei. Mai trebuie efectuate câteva activităţi pentru completarea procedurii şi pentru formularea concluziilor", a declarat, sâmbătă, procurorul-şef Fănica Hahuie.



 

Ultima modificare: 17:52:49

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 16°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: