Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Trei turişti au fost răniţi după ce două ambarcaţiuni de tip ski-jet s-au ciocnit la Mamaia

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Trei turişti au fost răniţi astăzi, după ce două ambarcaţiuni de tip ski-jet au intrat in coliziune frontală în largul mării, în zona cazinoului din staţiunea Mamaia, informează NewsIn.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Constanţa, subinspector Radu Croitoru, a declarat că pe una din ambarcaţiuni se aflau doi băieţi din Drobeta Turnu Severin, iar pe cealaltă două fete din Bucureşti. Cele două ski-jet au intrat în coliziune frontală şi, în urma impactului, cele doua fete şi unul dintre băieţi au suferit fracturi şi multiple plăgi.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au declarat că la faţa locului au fost trimise trei ambulanţe, iar cei trei tineri răniţi au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Cercetările în acest caz vor fi preluate de Căpitănia Zonală Constanţa, deoarece incidentul s-a produs pe mare.

Luna trecută, un turist şi-a pierdut viaţa, iar alţi doi au fost răniţi după ce două jet-ski-uri au intrat în coliziune în largul mării, în staţiunea Costineşti.



 

Ultima modificare: 19:56:12

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: