« Alte articole din categoria Ultima ora
Şapte ofiţeri de poliţie din Grecia au fost suspendaţi fiind bănuiţi că au torturat un român
Ultima oraMinisterul elen de Interne a suspendat ieri şapte ofiţeri de la principala secţie de poliţie din Corint, inclusiv un ofiţer de rang înalt, suspectaţi că au bătut şi torturat un deţinut român, relatează Kathimerini în ediţia online de astăzi.
Un român în vârstă de 35 de ani, despre care se crede că este handicapat mintal, a fost arestat luni dimineaţă în urma mai multor plângeri depuse de localnici, care spuneau că acesta suna la uşile lor şi apoi fugea şi că ar fi dat foc unor mormane de iarbă uscată în zona respectivă.
Aflat în custodia poliţiei, bărbatul ar fi fost torturat şi bătut crunt de mai mulţi ofiţeri. Deţinutul urma să fie transferat la închisoarea Nafplion în cursul zilei de luni, însă a fost dus spre un alt loc şi a fost bătut din nou de patru ofiţeri care se aflau cu el în duba poliţiei. Apoi ofiţerii au plecat şi l-au lăsat sângerând şi în stare de inconştienţă.
Potrivit unui oficial al unităţii de afaceri interne a poliţiei, care anchetează acuzaţiile, bărbatul s-a aflat în stare comatoasă câteva ore. "Aşteptăm raportul medical, pentru a afla exact ce s-a întâmplat", a declarat o sursă.
Românul a fost descoperit marţi dimineaţă de un muncitor, lângă o fermă. Joi nu erau cunoscute detalii despre starea în care se afla.
Şeful secţiei de poliţie - al cărui nume nu a fost făcut public - ar fi fost cel care le-ar fi ordonat celor patru ofiţeri să-l lase pe român pe drumul izolat, în loc să îl ducă la închisoare, aşa cum ar fi trebuit. Subordonaţii săi riscă să fie acuzaţi oficial de tortură, provocarea de răni grave şi pentru că au expus un deţinut riscului.
Ultima modificare: 14:45:17