« Alte articole din categoria Ultima ora
ANM a transmis o actualizare a atenţionării "cod galben", pentru zece judeţe
Ultima oraAdministraţia Naţională de Meteorologie a trimis, în cursul acestei dimineţi, o actualizare a atenţionării cod galben către zece judeţe - Arad, Alba, Bihor, Caraş-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Sălaj şi Timiş - pentru intervalul 6 iunie, ora 9.30 - 6 iunie, ora 23.00.
În perioada menţionată, vor cădea ploi ce pot avea caracter torenţial, vor fi vijelii, iar, pentru scurtă durată, vântul va bate cu putere. Instabilitatea atmosferică va fi accentuată în vestul şi sud-vestul ţării, dar şi la munte. În unele locuri, cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp şi, izolat, 50 l/mp. Meteorologia precizează că în aceste zone este posibil să cadă şi grindina.
Institutul Naţional de Hidrologie a transmis o avertizare cod galben pentru 20 de prefecturi, pentru intervalul 5 iunie, ora 15.00 - 7 iunie, ora 14.00, când se pot produce inundaţii locale şi creşteri ale debitelor unor râuri din cauza ploilor prognozate.
Avertizarea vizează judeţele: Maramureş, Satu Mare, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin, Hunedoara, Alba, Mureş, Harghita, Covasna, Braşov, Sibiu, Suceava, Neamţ, Botoşani şi Iaşi. Începând de joi, ora 15.00 până sâmbătă, ora 14.00, din cauza ploilor masive există risc de inundaţii în bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Jiu superior, Olt, Siret şi Prut.
Ultima modificare: 14:29:09