Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Procesul privind prăbuşirea FNA s-a încheiat

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Procesul în care Ioana Maria Vlas este acuzată de prăbuşirea Fondului Naţional de Acumulare (FNA) s-a încheiat azi, magistraţii Tribunalului Bucureşti urmând să dea o soluţie în acest caz peste o săptămână.
La termenul de astăzi, avocatul Ioanei Maria Vlas a cerut instanţei să înlocuiască măsura arestării preventive a clientei sale, explicând că aceasta s-a prezentat de bună voie la poliţie în anul 2000, atunci când a aflat că pe numele ei a fost emis mandat de arestare şi că aceasta are mai bine de opt ani de când se află în arest, perioadă care ar putea să coincidă cu o posibilă pedeapsă penală dată de judecători.
Avocatul a explicat că în cazul în care i s-ar reduce clientei sale din pedeapsa aplicată iniţial, atunci starea de arest a acesteia s-ar putea confunda cu acea pedeapsă şi că în aceste condiţii Ioana Maria Vlas ar putea fi pusă în libertate.
Totodată, avocata inculpatului Gavril Bătrân a solicitat instanţei înlocuirea încadrării juridice a clientului său din cea de înşelăciune în neglijenţă în serviciu. Aceasta a explicat instanţei că Gavril Bătrân nu era singurul care făcea partea din board-ul de conducere şi că nu a fost singurul care a dat semnături de diversele acte despre care se bănuieşte că ar fi stat la baza prăbuşirii Fondului.


 

Ultima modificare: 19:42:51

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment