Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

George Pruteanu va fi înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Trupul neînsufleţit al lingvistului George Pruteanu va fi depus, sâmbătă, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, urmând să fie înmormântat duminică, la Cimitirul Bellu, potrivit Uniunii Scriitorilor din România.
Rămăşiţele pământeşti ale fostului senator vor fi depuse la Muzeul Literaturii Române, sâmbătă, în jurul orei 11.00, înmormântarea fiind programată pentru duminică, la ora 13.00.
George Pruteanu a murit joi seară la Spitalul Sfântul Pantelimon din Capitală, unde fusese internat în urmă cu două zile, pentru o afecţiune cardiacă, după cum a declarat pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al unităţii sanitare, Mircea Ungureanu.
George Pruteanu s-a născut la 15 decembrie 1947, în Bucureşti. A fost profesor universitar, politician, critic literar, colaborator al mai multor publicaţii şi realizator al unor programe despre folosirea corectă a limbii române. Cea mai cunoscută emisiunea a sa a fost "Doar o vorbă săţ-i mai spun", pe care a realizat-o la mai multe posturi de televiziune şi pentru care a şi fost premiat.


 

Ultima modificare: 18:22:56

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.

  1. de Bog:
    Dumnezeu sa-l odihneasca in pace pe marele patriot si om de cultura care a fost George Pruteanu.
    2008-03-28, 19:15:56 (78.97.64.*)
  2. de Victor Socolovici:
    Dumnezeu sa-L odihneasca in pace!
    2008-03-29, 03:06:16 (70.55.91.*)
  3. de yo:
    R.I.P George Pruteanu.
    2008-03-29, 07:51:07 (79.117.194.*)
  4. de ADITA:
    Ce e omul pe pamant?; pana ieri, OM cu verticalitate, astazi- la orizontala.DUMNEZEU sa-L odihneasca-n pace!
    2008-03-29, 08:29:35 (79.117.161.*)
  5. de eu:
    iata ca viata este atat de scurta si nu ne gandim ca intr-o clipa firul vietii se rupe,eu nu l-am cunoscut decat de la televizor.datoria noastra de crestini este sa ne rugam pentru iertarea sa caci oameni suntem si suntem supusi greselilor.Dumnezeu sa-L ierte
    2008-03-29, 18:09:21 (92.81.214.*)



Jiunimea Blog

5 secunde - stiri instant
Diverse:

Vremea:
Acum: 13°C.
La noapte: 11°C.
Mâine: 20°C. Detalii »

Curs valutar:
EUR: Tendinta 4.4646 lei
USD: Tendinta 3.5492 lei








Restaurante in Craiova
Restaurante in Craiova

Hoteluri in Craiova
Hoteluri in Craiova

Mobila in Craiova
Mobila in Craiova

Policlinici in Craiova
Policlinici in Craiova



Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
Sumarul ediţiei:

Ultima ora