Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Sarkozy vine luni în România

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Palatul Elysee a anunţat azi că preşedintele Nicolas Sarkozy se va deplasa luni în România, pentru o vizită oficială de o zi, consacrată lansării unui "parteneriat strategic" între cele două ţări, informează AFP.

"România este o ţară apropiată de Franţa din punct de vedere istoric şi cultural, cu care avem relaţii excelente, iar obiectivul acestei vizite este să se meargă şi mai departe în această relaţie de excepţie şi de a o face să treacă într-o nouă etapă, creându-se un veritabil parteneriat strategic", a declarat purtătorul de cuvânt David Martinon.

Acest parteneriat va include dialogul politic, relaţiile economice, cooperarea ştiinţifică şi culturală, libera circulaţie a persoanelor, precum şi apărarea şi securitatea, potrivit Palatului Elysee.

La Bucureşti, Sarkozy va lua masa cu cu Traian Băsescu şi va discuta şi cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, înainte de a susţine un discurs în faţa membrilor celor două Camere ale Parlamentului.

Potrivit preşedinţiei franceze, această deplasare va fi o ocazie pentru Sarkozy de a le prezenta interlocutorilor români priorităţile preşedinţiei franceze a UE, care îşi va începe mandatul la 1 iulie - mediu, imigraţie, apărare.



 

Ultima modificare: 18:04:13

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Cariere

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate