« Alte articole din categoria Ultima ora
Legea arhivelor, blocată la Ministerul de Interne
Ultima oraProiectul de Lege a arhivelor, prin care orice cetăţean ar avea acces la arhivele PCR şi UTC, este blocat la Ministerul de Interne, susţine ministrul culturii şi cultelor Adrian Iorgulescu.
Ministrul a precizat astăzi că proiectul vizează punerea în valoare a arhivelor care, din punctul său de vedere, sunt un bun cultural. Prin acest proiect oricine ar putea intra în posesia informaţiilor complete existente în toate documentele aflate în posesia Arhivei Naţionale. Proiectul vizează deschiderea arhivelor recente precum cea a fostului PCR, fostului UTC ori arhivele Cultelor ceea ce ar determina accesul la o valoroasă sursă de informaţii pentru istorici şi cercetători, în primul rând. "Evident că nu poate fi vorba de o reală lege a lustraţiei câtă vreme în special perioada ceauşistă este pusă într-un relativ sechestru" susţine ministrul Iorgulescu. Adică, a precizat acesta, este suspect ca numai câţiva istorici să aibă acces la arhive, iar majoritatea nu.
Ultima modificare: 17:17:01