« Alte articole din categoria Ultima ora
Magistraţii români vor putea comunica direct cu omologii din ţările UE, de la 1 decembrie
Ultima oraAutorităţile judiciare din România vor putea, de la 1 decembrie, să stabilească un contact direct cu cele din alte state membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte transmiterea cererilor de asistenţă judiciară şi comunicarea prin poştă, direct către destinatar, a actelor de procedură.
Începând cu data de 1 decembrie, vor intra în vigoare, pe teritoriul României, Convenţia din 29 mai 2000 privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene şi Protocolul adiţional la aceasta, din 16 octombrie 2001, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiţiei.
Convenţia privind asistenţa judiciară reciprocă în materie penală între statele membre ale Uniunii Europene vine în sprijinul judecătorilor şi procurorilor, care, pentru cele mai multe dintre categoriile de cereri de asistenţă judiciară, precum audierile prin videoconferinţă, anchetele sub acoperire, livrările supravegheate şi interceptările de telecomunicaţii, vor putea comunica direct cu autorităţile judiciare din alte state membre, care sunt parte la acest instrument, fără a mai fi necesară intermedierea autorităţii centrale (Ministerul Justiţiei – în faza de judecată şi de executare sau Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – în faza de cercetare şi urmărire penală). Protocolul adiţional extinde aria de aplicare a Convenţiei la informaţiile privind conturile bancare.
Ultima modificare: 19:05:14