« Alte articole din categoria Ultima ora
Vâlcea: Seminar cu tema "Contractul de performanţă energetică – soluţia de reducere a facturii energiei electrice"
Ultima oraCamera de Comerţ şi Industrie Vâlcea în colaborare cu Total Electric Oltenia Râmnicu Vâlcea organizaează seminarul cu tema „Contractul de performanţă energetică – soluţia de reducere a facturii energiei electrice”, ce va avea loc în data de 29 noiembrie 2007, ora 11:30, la sediul CCI Vâlcea – Sala Ferdinand.
Eficienţa energetică şi, implicit, economisirea energiei, sunt direct legate de factura energetică a unei companii industriale ale cărei activităţi au la bază consumuri semnificative de energie electrică.
Soluţia financiară pentru implementarea proiectelor de eficienţă energetică o constituie „Contractul de Performanţă Energetică” prin care, un tip special de companie - Compania de Servicii Energetice (ESCO), oferă soluţii integrate pentru obţinerea reducerilor de costuri cu energia şi ale cărei plăţi sunt legate de performanţa soluţiilor pe care le implementează, iar modalitatea de finanţare se realizează prin aşa-numita Finanţare prin a Treia Parte.
Sunt aşteptate companii din categoria IMM – consumatori industriali de energie electrică, reprezentanţi ai băncilor locale, precum şi ai autorităţilor locale, invitaţi să participe la discuţiile privind opţiunea pentru finanţarea proiectelor de eficienţă energetică fără angajarea capitalului clientului, cu specialişti cu experienţă din cadrul Agenţiei Naţionale Conservarea Energiei, precum şi cu experţi din cadrul grupului de servicii energetice Energy Services Group.
Total Electric Oltenia, furnizor de energie electrică, este membră a ENERGY SERVICES GROUP - grup de servicii energetice, ce uneşte firmele membre pentru a genera pe piaţa energetică un plus de calitate şi competenţă în oferirea de servicii diversificate, complete şi înalt specializate, uşor accesibile, pentru creşterea competitivităţii şi performanţelor prin valorificarea superioară a resurselor.
Ultima modificare: 10:13:08