Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Compania de Drumuri va alege în noiembrie firme de pază şi curăţenie pentru autostrăzi

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Compania de Drumuri va alege, prin licitaţie deschisă, până la începutul lunii noiembrie, patru firme care vor asigura salubrizarea şi paza pe autostrăzile Soarelui şi Bucureşti-Piteşti-Centura Piteşti, contractele urmând să aibă o valabilitate de un an.
"Până acum existau contracte de salubrizare încheiate de regionalele din Bucureşti şi Constanţa, iar în noiembrie vom alege o singură firmă care se va ocupa de autostrada A1- Bucureşti-Cernavodă. Deoarece există o diferenţă în ceea ce priveşte modul în care cele două regionale administrează autostrada, am propus ca regionala Constanţa să preia întreaga responsabilitate privind curăţenia şi paza pentru autostrada Soarelui", a declarat astăzi, pentru NewsIn, directorul Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), Mihai Grecu.
CNADNR a publicat la începutul acestei săptămâni anunţurile privind organizarea licitaţiilor pentru selectarea firmelor care vor asigura salubrizarea şi paza pe autostrăzile A1 Bucureşti-Piteşti-Centura Piteşti şi A2 Bucureşti-Cernavodă. Compania va încheia câte un contract pentru fiecare serviciu pentru secţiunea Bucureşti-Cernavodă şi Bucureşti-Piteşti-Centura Piteşti, în total urmând să existe patru contracte cu valabilitate de 12 luni fiecare.
Data limită pentru depunerea ofertelor este 29 octombrie pentru firmele care vor asigura paza şi 5 noiembrie pentru firmele de salubrizare, ofertele urmând să fie deschise în aceeaşi zi. Activităţile de salubrizare şi pază se vor derula pe A2 de la Bucureşti la Cernavodă, de la km 9 la km 160, pe A1 Bucureşti-Piteşti de la km 10 la km 106, iar pe Centura Piteşti pe 13 km.
Firmele care vor participa la licitaţie pentru salubrizarea autostrăzilor şi variantei de ocolire vor fi obligate să deţină contract cu o rampa ecologică de depozitare deşeuri, dar şi cu o firmă de depozitare a acestora. Totodată, firmele trebuie să aibă în dotare sau să închirieze un auto-utilaj special pentru salubrizare. Acestea vor asigura curăţenia zilnică atât pe autostrăzi, cât şi în locurile de parcare, grupurile sanitare şi centrele de întreţinere. Firmele de salubrizare vor asigura curăţarea carosabilului după activităţile de deszăpezire, dar şi după accidentele rutiere. Deşeurile vor fi colectate în saci de plastic care vor fi transportaţi în afara zonei autostrăzii, iar la sfârşitul zilei vor fi depozitaţi la groapa de gunoi.
Compania de Autostrăzi va putea suspenda activitatea de igienizare în sezonul de iarnă. Modul în care se vor derula activităţile de igienizare va fi permanent verificat de reprezentanţii direcţiilor regionale Bucureşti şi Constanţa, iar la sfârşitul fiecărei luni se va încheia un proces verbal de recepţie a lucrărilor, cu confirmarea transporturilor de deşeuri efectuate.
În ceea ce priveşte paza,  firmele care vor fi selectate vor asigura paza 24h din 24h, iar pentru 20 km de autostrada va exista cel puţin un echipaj. Parctic, vor exista cel puţin opt echipaje pe autostrada Soarelui şi cel puţin cinci pe autostrada şi varianta Piteşti. Paza se va executa prin patrulare auto şi intervenţie rapidă, în baza unor parteneriate cu Poliţia Autostrăzii.
Delimitarea sectoarelor de patrulare se va face pe autostrada Soarelui în zona Centurii Bucureşti, Fundulea, Lehliu, Drajna, Feteşti şi Cernavodă, pe autostrada Piteşti în zonele a 14 noduri rutiere, iar pe centura Piteşti în două noduri rutiere.
Potrivit contractului, în cazul unor furturi sau distrugeri, dacă autorii nu au fost identificaţi, firma de pază va suporta costul lucrărilor şi al bunurilor CNADNR. În cazul distrugerii sau furturilor compenenetelor sistemului de monitorizare a autostrăzilor, firmele vor fi obligate să refacă, din fonduri proprii, sistemul în cel mai scurt timp, fiind răspunzătoare de evenimentele rutiere apărute în aceasta perioadă.


 

Ultima modificare: 19:33:00

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora