Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

PD susţine necondiţionat introducerea votului uninominal

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Democraţii susţin adoptarea de urgenţă a legii privind introducerea votului uninominal. „Susţinem necondiţionat proiectul legii votului uninominal şi adoptarea în regim de urgenţă, în sesiunea din luna septembrie, astfel încât să nu mai fie nevoie de un referendum organizat de preşedintele României pentru a impune votul uninominal. Pe de altă parte, pentru a avea timpul necesar pentru creionarea circumscripţiilor electorale pentru votul uninominal. Să nu se mai inventeze motive pentru a amâna aplicarea acestei legi la organizarea alegerilor pentru Parlamentul României”, a declarat astăzi preşedintele PD, Emil Boc, citat de Mediafax. Biroul Permanent Naţional al PD, întrunit la Costineşti, a adoptat tot azi o rezoluţie în acest sens.


 

Ultima modificare: 19:12:07

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 12°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora