Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Finanţare pentru elevii buni de la sate

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Elevii din mediul rural care au performanţe şi provin din familii cu venituri mici ar trebui să primească burse în unităţile de învăţământ de unde provin, nu să fie mutaţi la şcoli de prestigiu, sunt argumentele pentru care preşedintele Traian Băsescu a solicitat astăzi reexaminarea legii pe această temă
Potrivit unui comunicat al administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a trimis Parlamentului o cerere de reexaminare privind legea pentru completarea articolului 10 din legea învăţământului. În articolul 1 al legii se prevede ca, în fiecare an, 25 de elevi capabili de performanţă, absolvenţi ai clasei a IV-a, din mediul rural şi care provin din familii cu venituri, pe membru de familie, sub o treime din salariul minim brut pe economie, să fie selecţionaţi în vederea şcolarizării lor în unităţi de învăţământ de prestigiu, scop în care Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului stabileşte instituirea unei burse şcolare anuale care să acopere cheltuielile de cazare, masă şi şcolarizare.
"Cu toate că prin promovarea acestei noi reglementări se urmăreşte diminuarea inegalităţii de şanse cu privire la procesul de învăţare, prezenta lege delocalizează un număr restrâns de elevi din mediul educaţional în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, fără ca măsura să producă un efect general în ameliorarea procesului de învăţare în mediul rural", argumentează Traian Băsescu.
În opinia şefului statului, şcolarizarea elevilor capabili de performanţă în centre de prestigiu, identificate ca atare de către inspectoratele şcolare judeţene, poate duce la "dezechilibrarea claselor de elevi existente, prin reducerea performanţelor educaţionale în şcolile din care provin elevii respectivi". De asemenea, Băsescu consideră că mutarea elevilor nu poate reprezenta o măsură care să contribuie la dezvoltarea învăţământului rural pe termen lung, ci duce "doar la crearea unor poli de excelenţă puţin numeroşi, care ar creşte disparităţile între unităţile de învăţământ şi deci inegalitatea de şanse cu privire la accesul la educaţie".
"Deşi elevii selecţionaţi vor beneficia de existenţa unei baze materiale mai avansată, ei vor fi privaţi de un întreg proces de maturizare şi socializare în cadrul propriei familii", mai precizează Traian Băsescu. Potrivit şefului statului, acordarea unei astfel de burse elevilor selecţionaţi pe baza rezultatelor la învăţătură poate fi un stimulent în creşterea competitivităţii şi a performanţei elevilor, însă, şeful statului consideră că elevii respectivi ar trebui să beneficieze de această bursă sub forma rechizitelor, hainelor, transportului şi hranei, iar acest ajutor să li se acorde acolo unde au obţinut deja performanţe, respectiv în unităţile de învăţământ din care aceştia provin.


 

Ultima modificare: 19:54:00

Articole proaspete scrise de tineri, pentru tineri. Tu ai citit Jiunimea? »

  • Currently 5.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 5.0 din 1 vot





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 20°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei:

    Ultima ora

    Opinii

    Eveniment

    Actualitate

    Cultura

    Societate

    Economie

    Politica si comunitate