« Alte articole din categoria Ultima ora
Băsescu trimite la reexaminare legea care permite militarilor să-şi cumpere locuinţele
Ultima oraPreÅŸedintele Traian Băsescu a trimis spre reexaminare o modificare a legii nr. 562/2004 , prin care instituÅ£iile cu atribuÅ£ii în domeniul apărării, ordinii publice ÅŸi securităţii naÅ£ionale pot vinde personalului propriu locuinÅ£ele de serviciu, prevedere care, în opinia preÅŸedintelui, este excesivă.
Åžeful statului consideră, în cererea de reexaminare adresată Parlamentului, că prevederile legii sunt excesive deoarece instituie un sistem privilegiat în care locuinÅ£ele de serviciu sunt înstrăinate de instituÅ£iile din domeniul apărării, ordinii publice ÅŸi securităţii naÅ£ionale către persoanele care le au în folosinţă. Åžeful statului invocă inclusiv faptul că Executivul a avizat negativ propunerea legislativă în cauză.
"Natura locuinÅ£ei de serviciu este de a servi celui pentru a cărui funcÅ£ie a fost afectată. Înstrăinarea locuinÅ£elor de serviciu face ca instituÅ£ia în cauză să cumpere o nouă locuinţă pentru următorul numit în respectiva funcÅ£ie, circuitul continuându-se la nesfârÅŸit”, precizează cererea de reexaminare.
Potrivit comunicatului emis de Palatul Cotroceni, în cererea adresată Parlamentului, ÅŸeful statului arată că legea criticată aduce două noi modificări regimului juridic al locuinÅ£elor de serviciu administrate de instituÅ£iile din domeniul apărării, ordine publică ÅŸi securitate naÅ£ională. Băsescu apreciază că prima dă posibilitatea acestor instituÅ£ii să achiziÅ£ioneze noi imobile ca locuinÅ£e de serviciu pe care să le vândă apoi celor cărora le-a repartizat locuinÅ£a de serviciu respectivă. În timp ce a doua permite persoanelor care nu mai fac parte dintr-o instituÅ£ie din domeniul apărării să cumpere locuinÅ£a pe care a primit-o ca locuinţă de serviciu.
Modificarea legii 562/2004 a fost iniÅ£iată de senatorii Popescu Mihail (PSD), Verginia VedinaÅŸ (PRM) ÅŸi Norica Nicolai (PNL). Legea a trecut de Camera DeputaÅ£ilor, for decizional, cu voturile PSD, PNL, PRM, PC ÅŸi UDMR. DemocraÅ£ii au votat împotriva modificării legii.
Ultima modificare: 19:15:05