« Alte articole din categoria Ultima ora
2.300 produse textile contrafăcute au fost confiscate în Portul Constanţa
Ultima oraLucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut mărfuri contrafăcute, constând în costume pentru copii în valoare de peste 215.000 lei (69.000 de euro).
Acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali de la Vama Constanta Sud, aflaţi în exercitarea atribuţiilor prevăzute prin lege, au procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra unui container sosit din China, cu destinaţia Romania.
În urma verificărilor, s-au descoperit 2.300 costume pentru copii, purtând insemnele firmei BARBIE, mărfuri susceptibile a aduce atingere asupra drepturilor de proprietate intelectuală ale firmei respective.
Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 215.000 lei (69.000 euro).
Bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală, în vederea trimiterii spre expertizare, conform prevederilor art. 4 si 9 din Regulamentului (CE) nr. 1 383/2003 şi a Legii nr. 344 / 2005, privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse masurile legale ce se impun.
Ultima modificare: 12:11:18