Prima pagină:

PDF
Descarcă »

Contact:

Adresa:
Str. Câmpia Islaz nr. 97A, Craiova
Telefon/Fax:
0251/413.100
0251/410.565
E-mail:
office@gds.ro


« Alte articole din categoria Ultima ora

Preţul apelului de pe mobil în străinătate, negociat de UE

Ultima ora

Versiunea pentru tiparire

Marimea textului:

Reforma privind reducerea preţului apelurilor telefonice mobile în străinătate va fi punctul de interes al negocierilor dintre Parlamentul European şi cele 27 de state membre, în cursul următoarelor două săptămâni. După cum informează ediţia online a cotidianului francez Le Monde, în cadrul întâlnirilor pregătitoare care au avut loc în această săptămână, reprezentanţii celor 27 de state şi-au redus exigenţele în ceea ce-i priveşte pe operatorii de telefonie mobilă. Deşi iniţial, statele membre conveniseră pentru un plafon de 52 de eurocenţi fără TVA pe minut pentru apelurile date şi de 25 de eurocenţi pe minut pentru cele primite, vineri ele au indicat că preţurile vor fi de 60, respectiv 30 de eurocenţi. Parlamentul a anunţat în schimb că ar vrea ca plafoanele să fie mult mai mici, pentru a reduce sumele de pe facturile utilizatorilor. Săptămâna trecută, comisia pentru industrie a Parlamentului European a votat cu o largă majoritate (45 de voturi din 49) ca preţurile apelurilor să fie de 40 şi respectiv 15 eurocenţi, chiar mai scăzute decât cele propuse de Comisia Europeană (44, respectiv 15 eurocenţi). Votul Parlamentului European este programat a avea loc pe 10 mai, în timp ce statele membre trebuie să se pronunţe până la începutul lunii iunie.


 

Ultima modificare: 20:01:30

Primeste zilnic prin e-mail cele mai importante stiri din Oltenia. Aboneaza-te acum la newsletter! »

  • Currently 4.50/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Notează articolul.

Nota curentă: 4.5 din 2 voturi





Comentarii

Gazeta de Sud nu este responsabilă juridic pentru conținutul comentariilor. Mesajele care conțin amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste nu sunt permise.




    Jiunimea Blog

    5 secunde - stiri instant
    Diverse:

    Vremea:
    Acum: 13°C.
    La noapte: 11°C.
    Mâine: 17°C. Detalii »

    Curs valutar:
    EUR: Tendinta 4.4646 lei
    USD: Tendinta 3.5492 lei








    Restaurante in Craiova
    Restaurante in Craiova

    Hoteluri in Craiova
    Hoteluri in Craiova

    Mobila in Craiova
    Mobila in Craiova

    Policlinici in Craiova
    Policlinici in Craiova



    Victor Sosea Design Blog Bogdan Danescu Fotojurnalism Blog Alexandru Virtosu Blog Anda Sosea - Cochilia
    Sumarul ediţiei: