8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportAustralian Open: Monica Niculescu şi Sorana Cârstea, eliminate de la turneu

Australian Open: Monica Niculescu şi Sorana Cârstea, eliminate de la turneu

Veşti proaste pentru fanii tenisului românesc, în prima zi la Australian Open 2019. După ce Sorana Cîrstea a rezistat în turneu doar 61 de minute, Monica Niculescu nu a reuşit nici ea să treacă de testul inaugural la primul turneu de Mare Şlem al anului, scrie Mediafax.

Tânara speranţă a circuitului feminin, Amanda Anisimova, şi-a trecut în cont o primă victorie a carierei pe tabloul principal într-un Grand Slam, învingând-o pe Monica, 7-6(3), 6-4, într-o oră şi 38 de minute.

Sorana Cîrstea, prima româncă întrată în competiţie pe tabloul principal la Australian Open 2019, a fost învinsă în primul tur de suedeza Rebecca Peterson (62 WTA), scor 6-4, 6-1, rezistând pe teren doar 61 de minute.

Sportiva din Târgovişte, ocupanta locului 84 în clasamentul mondial, a ratat obţinerea victoriei cu numărul 40 în turneele de Mare Şlem, fiind învinsă în primul tur de o jucătoare aflată la prima prezenţă pe tabloul principal de la Australian Open, la 23 de ani. Peterson a debutat în Grand Slam-uri, pe main draw, în 2017, la US Open, a jucat apoi la trei dintre turneele de Mare Şlem în 2018 (Roland Garros, Wimbledon şi US Open), iar acum are set complet de prezenţe, dar şi cel puţin câte o victorie la toate cele patru Slam-uri.

Irina Begu o va intalni pe Andrea Petkovic luni dupa ora 07:00, pe terenul 5.

Simona Halep va debuta in acest sezon al Australian Open impotriva Kaiei Kanepi, din Estonia. Mihaela Buzărnescu se dueleaza cu Venus Williams, iar Marius Copil, singurul jucător român de pe tabloul principal, îl va înâalni pe Marcel Granollers.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS