11.7 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportSimona Halep: Simt că încă nu am ritmul necesar

Simona Halep: Simt că încă nu am ritmul necesar

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial, a fost învinsă de australianca Ashleigh Barty, cu 6-4, 6-4, ieri, în primul său meci din 2019, în optimile turneului WTA de la Sydney, dotat cu premii totale de 823.000 de dolari. Constănţeanca de 27 de ani a revenit pe teren după aproape patru luni de absenţă, cauzată de o hernie de disc.
Barty (22 de ani, 15 WTA), care are un debut foarte bun de sezon, s-a impus într-o oră şi 27 de minute. Simona Halep se impusese în primele două confruntări cu Barty, în 2018, 6-4, 6-1 în semifinale la Montreal şi 7-5, 6-4 în optimi la Cincinnati.
„În sfârşit mi-am învăţat lecţia. M-a învins la Montreal, am mai învăţat la Cincinnati, dar azi am spart gheaţa. M-am gândit serios la acest meci şi chiar am avut o şansă importantă. Cel mai important lucru e că am crezut în această victorie. Am fost amândouă pe acelaşi teren. Sunt foarte fericită că am ieşit şi mi-am făcut jocul“, a declarat Barty după joc.

„Nu mă pot aștepta să fiu la cel mai înalt nivel acum“

La conferinţa de presă de după meci, Simona Halep și-a felicitat adversara şi a punctat că este fericită că n-a simțit dureri la spate.
„A fost un meci bun, după aproape patru luni de când am jucat ultima dată, la US Open, un meci întreg. Cred că am fost la un nivel bun, dar nu am fost inspirată la unele puncte importante. Ea a jucat foarte bine, slice-ul ei a fost foarte bun. A meritat să câștige acest meci, dar și eu am fost foarte aproape să câștig. Am avut multe șanse să trec în avantaj, dar nu am putut. Simt că încă nu am ritmul necesar. Ashleigh a jucat mereu un tenis bun contra mea, toate meciurile noastre au fost foarte disputate. Azi a fost un pic mai bună decât mine pentru că are, probabil, zece meciuri mai mult jucate decât mine anul acesta, a fost mai bine pregătită decât mine“, a spus Halep, care va primi un cec de 11.620 dolari şi 55 de puncte WTA.
„Nu am simțit nici o durere azi, sunt fericită, e un semn minunat. Acum vreau să mă recuperez și voi vedea cum mă simt mâine dimineață (astăzi – n.r.), asta e important. Mi-am asumat riscul, am luat o pauză mai lungă pentru că aveam nevoie, atât mental, cât și fizic, așa că nu am așteptări, am spus mereu asta. Nu mă pot aștepta să fiu la cel mai înalt nivel acum, nu am meciuri jucate, dar tenisul meu e bun, trebuie doar să cred mai mult în mine“, a mai spus Simona.
Următorul turneu pentru Halep va fi Australian Open, primul Grand Slam al anului, la Melbourne, unde anul trecut a jucat finala.
„E dificil să spun cât de departe pot ajunge la Melbourne, ținând cont că nu am meciuri jucate, nu am făcut o pregătire bună. Căldura nu e ușor de suportat, așa că merg acolo şi voi încerca să joc mai bine decât aici. Vom vedea ce voi reuşi“, a încheiat Simona Halep.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS