20.5 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportCimpoeru şi-a răsplătit „şcolarii“

Cimpoeru şi-a răsplătit „şcolarii“

Academia „Gică Popescu“ Craiova continuă să descopere, să prelucreze şi să propună noi nume fotbalului mare. Promisiuni mari vin acum de la grupa de juniori E, copii născuţi în anul 2008, care au încheiat prima parte a campionatului pe prima poziţie, cu maximum de victorii. Luni seară, după antrenamentul susţinut în sala „Popeci“, antrenorul Ionuţ Cimpoeru, flancat de păriţi sau bunici, a scos micuţii fotbalişti la o pizza, aşa cum le promisese în vară.
„Suntem la sfârşitul primei părţi a campionatului, am acumulat victorii pe linie, suntem pe primul loc, la o distanţă considerabilă față de echipa de pe poziţia secundă şi totul este bine. Din punct de vedere al rezultatelor şi al evoluţiei copiilor a fost un an foarte bun. Acum trebuie să le dau pizza, aşa cum le-am promis. Este o grupă care are un nivel foarte bun, toţi cei 17 copii pe care îi am la dispoziţie sunt de viitor, pot să crească în evoluţii şi cu o pregătire bună cred că o să-i văd în prima ligă pe majoritatea dintre ei. Săptămâna aceasta o să luăm şi noi vacanţă, vineri mai exact. Pregătirea o să o reluăm undeva la începutul lunii ianuarie, urmează returul, iar noi, fiind principala favorită la locul I judeţean, sperăm să mergem la faza zonală a Campionatului Naţional şi, de asemenea, între 16 – 19 mai, când va fi zona, să avem o evoluţie cât mai bună. Cred că acest grup poate ajunge în primele opt echipe din ţară, adică să se califice în faza finală a campionatului, pentru că lucrează de ceva timp împreună, muncesc mult şi o fac cu pasiune“, a declarat Ionuţ Cimpoeru, pentru GdS.

„Părinţii mi-au lăsat mână liberă“

Întrebat dacă poate compara grupa de 2008 cu cele din trecut, Ionuţ Cimpoeru a răspuns că juniorii de acum au un potenţial cel puţin la fel de bun cu echipa de 2003, care a avut victorii importante în trecut.
„Faţă de grupele din anii anteriori, este o echipă care se ridică la nivelul formaţiei de copii născuţi în 2003, care sunt campioni naţionali încă de mici la turneele «Gheorghe Ola» şi «Gheorghe Ene», juniori care acum sunt la Academia «Gică Hagi», la Universitatea Craiova, deci au ajuns bine pentru vârsta de 15 – 16 ani. Ei pot să-i ajungă şi chiar să-i depăşească“, a explicat antrenorul, subliniind că rezultatele bune se datorează şi părinţilor, pentru că încearcă să se implice în procesul de instruire: „Avem şi un grup de părinţi ok, care au susţinut activitatea copiilor şi, cel mai important lucru, mi-au lăsat mână liberă în instruirea copiilor, în alcătuirea echipei, pentru că în general aici apar problemele. Toate discuţiile pe care le am cu dânşii sunt constructive şi punem pe primul loc sănătatea copiilor, apoi celelalte probleme. Merită toate aprecierile, le mulţumesc şi le urez Sărbători fericite“.
Lotul grupei de juniori născuţi în 2008 îi cuprinde pe următorii: Matia Florea, Ricardo Căldăraru, Andrei Popescu, Eduard Curcă, Valentin Văduva, Ştefan Vrîncuţi, Robert Ristoiu, Alexandru Mandă, Robert Nicolae, Alexandru Câşmaru, Marcu Papură, Sebastian Badea, Rafael Nicoliţoiu, Victor Chiratcu, Cristian Constantin, Sorin Vrăjitorul, David Tene.

Pentru galerie foto, click aici.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS