10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăSportGladiatorii au „rupt“ scena la Sibiu

Gladiatorii au „rupt“ scena la Sibiu

La sfârșitul săptămânii trecute au avut loc Campionatele Naționale de Culturism și Fitness – Cadeți, Juniori şi Masters, găzduite de Sibiu, iar Clubul Sportiv Gladiator Gym Craiova nu a ratat șansa să-și etaleze sportivii, culegând astfel cinci medalii, dintre care trei de aur, una de argint și una de bronz. Despre isprava „gladiatorilor“ a vorbit cu GdS maestrul Costel Torcea, strategul grupării din Bănie și totodată antrenorul federal al tuturor loturilor naționale de culturism și fitness ale României.

„Sunt foarte mulțumit de tot ce s-a întâmplat la Sibiu. Nu ne-am luat angajamente mari înainte de competiție, dar se pare că și de data asta trebuie să fim lipsiți de modestie și să ne lăudăm cu câteva reușite din micuța noastră sală în care activează micuțul nostru club, cu care ne putem compara cu marile grupări din țară, în special cu cele departamentale“, a concluzionat Torcea.

Torcea, un nou titlu național la Masters

Costel Torcea continuă să obţină titluri şi să facă treabă bună la loturile naţionale (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Acesta a început apoi să-i prezinte pe cei care au făcut cinste clubului său, cu mențiunea că s-a numărat și el printre medaliații cu aur de la Sibiu.

„Narcisa Bivolaru, care cu aproape o lună în urmă a ieșit campioană națională la 20 de ani la seniori, de data aceasta a reușit să iasă campioană la junioare la bikini, categoria 1,66 metri. Este o performanță greu de obținut de către un sportiv. A urmat competiția de Master, categoria 40-49 de ani, unde Victor Popa, aflat la primul Campionat Național, a reușit să urce pe prima treaptă și să obțină titlul. Tot la Masters, la bikini, categoria 35-39 de ani, Adina Ivașcu, sportiva noastră din Severin, a reușit să devină vicecampioană națională după numai doi ani de pregătire. La fel, după doi ani de pregătire, la bikini peste 40 de ani, Letiția Marin, care se antrenează la Vâlcea, a reușit să ia medalia de bronz. Și, bineînțeles, spre bucuria mea, la peste 50 de ani am reușit să obțin un nou titlu de campion național. Sunt destul de multe medalii naționale în ceea ce mă privește, am peste 30 de titluri, dar nu vreau să mă opresc aici. Chiar zilele trecute, după ce am venit de la Sibiu, am mers la nunta unei prietene și mi-am dat seama că eu trăiesc printre tineri și vreau să-mi petrec restul vieții tot printre tineri. Le doresc sănănate tuturor celor care au fost alături de noi, vouă, cei de la Gazeta de Sud, că sunteți tot timpul lângă noi, și sper să vorbim despre medalii și peste 20 de ani, când voi obține un alt titlu de campion“, a spus Costel Torcea.

Victor Popa, marea surpriză

Victor Popa îşi doreşte să cucerească o medalie la Campionatul Mondial, alături de fiul său (Foto: Alexandru Vîrtosu)

Întrebat care a fost medalia-surpriză, Costel Torcea a „învinovățit“ trei dintre sportivii săi. Maestrul a povestit cum el, secundul Cristi Firică și restul echipei craiovene s-au amuzat când a avut loc premierea lui Victor Popa, care era foarte emoționat.

„Surpriza a fost produsă de cele două fete de la Masters, Letiția Marin și Adina Ivașcu, dar în special medalia obținută de Victor Popa. Înainte de premierea categoriei lui Victor, secretarul federației mi-a făcut un semn că este pe locul unu, lucru care de obicei nu se face, dar de data asta s-a întâmplat. Probabil că m-a văzut puțin mai obosit și a vrut să mă învioreze. Eu am mers la Victor și i-am zis că-mi pare rău, pentru că a obținut locul șase. Era terminat, nu știa de locul unu și nu știa ce înseamnă locul șase, dar văzând că nu-l mai cheamă de la șase și că s-a făcut o pauză până a ajuns cu prezentarea la locul unu era tare nedumerit, dar optimist. Ne uitam la el cum se manifestă și ne-am amuzat teribil pentru mimica feței și comportamentul lui. A fost ceva frumos. Este un om de mare caracter și de Victor veți auzi mulți ani de acum înainte“, a povestit Costel Torcea.

„De copil mi-am dorit să fiu campion la culturism“

Victor Popa are o poveste tare interesantă. Are 41 de ani și a practicat culturismul în tinerețe, a avut o întrerupere de aproximativ 20 de ani și de aproape trei a revenit la sala de forță. L-a motivat fiul său, Alexandru, care, la rândul său, a intrat în fieful „gladiatorilor“ cu gândul să scape de câteva kilograme în plus, dar până la urmă s-a îndrăgostit de culturism, iar în primăvară a fost medaliat la Târgu Mureș, la Cupa Federației, obținând aurul la juniori mici, 70 kg. Acolo, tatăl său, Victor, a luat aurul la men-physique – master.

„Această medalie de la Sibiu înseamnă foarte mult pentru mine. De copil mi-am dorit să fiu campion național la culturism. Am avut această ocazie datorită maestrului Torcea. Am și băiatul aici, la sala din Valea Roșie, și a fost și el medaliat cu ceva timp în urmă și sunt fericit. Într-o zi am venit aici împreună cu el și am făcut și eu antrenament și mi-a revenit pofta de culturism, iar maestrul m-a remarcat și mi-a propus să mă pregătesc într-un mod profesionist și să merg la competiții, iar eu am acceptat provocarea. M-a motivat și fiul meu foarte mult în tot acest timp. Nu mi-a fost greu să mă apuc de culturism după aproximativ 20 de ani de pauză, pentru că sunt o persoană activă, îmi place sportul. În plus, lucrez în construcții, la amenajări interioare și mă joc zilnic cu kilogramele. Îmi doream să ajung aici, iar acum vreau să merg mai departe, să ajung la vârsta maestrului Torcea (53 de ani) și să-l urmez. Maestrul Torcea este un om extraordinar, pe lângă faptul că este un antrenor extraordinar. Ne sfătuiește, ne arată, ne învață tot timpul câte ceva și fără ajutorul dânsului nu aveam cum să iau medalia de aur. Mi-au fost de folos și îndrumările lui Cristi Firică, acesta ajutându-mă foarte mult din punct de vedere moral. Nu este ușor să faci culturism, este un consum foarte mare fizic și psihic“, a declarat Victor Popa, pentru GdS.

Visează să fie coleg cu fiul în lotul României la un Mondial

Victor Popa (stânga), alături de fiul său Alexandru, la „Cupa Federaţiei“

Noul star al CS Gladiator Gym a câștigat dreptul de a îmbrăca tricoul României, iar acum visează să-și câștige prezența în lotul tricolor la un Campionat Mondial și dacă s-ar putea să-l aibă coleg și pe Alexandru, fiul său.

„Când am acceptat să mă antrenez sub îndrumarea maestrului Torcea am început să mă gândesc la tricoul României. Acum îl port cu mândrie și îmi aduce o satisfacție enorm de mare. Marea mea dorință este să particip la un Campionat Mondial și, dacă se poate, să obțin acolo și o medalie de aur. Un alt vis al meu este să urc în avion cu lotul României și să fiu vecin de scaun cu fiul meu. În primăvară, când a fost el medaliat, am obținut și eu podiumul. El, fiind junior, a intrat înaintea mea pe podium și mi-au dat lacrimile, am simțit ceva extraordinar. E frumos cum ne pregătim acasă pentru competiții, dietele sunt drastice, dar ne place și vorbim des despre exerciți și tot ce presupune culturismul“, a explicat Victor Popa, care în noiembrie va concura la Cupa Mondială, a doua competiție ca importanță după Campionatul Mondial.

Cupa Mondială are loc în intervalul 23-25 noiembrie, la Cluj, iar CS Gladiator Gym va avea la lotul național alți patru sportivi, în afară de Victor Popa, în speță pe Adina Ivașcu, Maria Onea, Narcisa Bivolaru și Robert Popa. De menționat faptul că între Victor și Robert Popa nu este nici un grad de rudenie.

„Este o coincidență de nume între Victor și Robert, ultimul fiind în schimb fiul lui Petre Popa, unul dintre inițiatorii culturismului în Craiova din anii ‘80 și omul care a fost lângă noi dintotdeauna. Ca antrenor federal îmi doresc din suflet să aducem României cât mai multe medalii și astfel să închei anul cu fruntea sus și să le mulțumesc tuturor celor din federație care mi-au oferit încrederea lor“, a punctat maestrul Costel Torcea.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS